Peștera Polovragi și Căsuța Răsturnată, cele mai vizitate obiective din Gorj

O localitate din județul Gorj a devenit una dintre cele mai vizitate de către turiștii din toată țara. Obiectivele turistice de la Polovragi au devenit un adevărat magnet pentru români, iar asta a făcut ca localitatea să fie extrem de vizitată în ultima perioadă. Peștera sau mănăstirea sunt două dintre cele mai importante locuri de vizitat, dar și căsuța răsturnată. 

Peisaje splendide, aer curat, dar și obiective turistice cu mare încărcătură spirituală, toate te duc cu gândul la un colț de rai. Cam așa este descrisă localitatea Polovragi din județul Gorj.

Mii de turiști ajung aici săptămânal, iar cel mai atractiv punct turistic este Peștera Polovragi sau casa lui Zamolxe. Povestea locului îi impresionează pe turiști, chiar și pe cei mici. ”Sunt foarte fericită că am venit. Îmi place aici in peșteră, am mai fost și prin alte peșteri, doar că asta mi se pare cea mai frumoasă.(...) Suntem pentru prima dată în Peștera de la Polovragi. Am avut un ghid foarte bun. Am aflat multe detalii. Am aflat că a fost o peșteră locuită parțial în momente grele pentru români. Formațiuni interesante. Ba chiar asta cu scheletul care impresionează moartea mi s-a părut foarte interesant(...). Un obiectiv turistic interesant. Am aflat de ce se numește localitatea Polovragi. Vine de la denumirea unei plante și a oamenilor care tratau diverse boli, vragi. Am aflat că este și un centru energetic unic în România”, au spus câțiva turiști.   

Peștera încă mai are secrete. ”Ea are o suprafață destul de mare, dar încă nu este descoperită în totalitatea, datorită cursului de apă subteran care traversează pe sub peșteră și lasă legenda să curgă și să rămână în picioare. Cum că ar comunica cu Sarmisegetuza sau cu o zonă îndepărtată din Transilvania. Ea rămâne interesantă în continuare și multe lucruri o să rămână necunoscute. Avem prezența călugărilor, a oamenilor care au trăit în vecinătate”, a spus Ion Pavel, ghid turistic.   

De la Peștera Polovragi, la câțiva kilometri distanță se află cea mai ingenioasă creație a unui tânăr din Gorj. Ducu a pus bazele unui proiect unic în România, fiind vorba despre ”Căsuța Răsturnată”.  

”Din Turcia a pornit ideea și mi-am dorit prin asta să aduc cât mai mulți turiști la noi acasă, la Bumbești-Pițic, adică în județul Gorj. Avem foarte multe obiective turistice în Gorj. Eu mă aflu într-un circuit, stând între cele două peșteri: Baia de Fier și Polovragi. La Polovragi este și mănăstirea”, a declarat Ducu, tânărul antreprenor.  

Tânărul gorjean spune că nu se oprește aici, iar următoarea construcție va fi una unică în lume. Turiștii nu lipsesc nici ei, fiind extrem de încântați de lucrurile care stau cu sus-ul în jos. 

”Căsuța răsturnată este minunată. Este un concept foarte frumos și o idee trăsnet. Are mulți vizitatori. Și noi am venit de departe aici. Merită o excursie într-un loc ca acesta(...)Minunat! De când am văzut am vrut să venim aici, să văd cu ochii mei ceea ce am văzut în poze. Acum o săptămână am aflat de la cunoștințe care au venit și au vizitat. Așa am zis că trebuie neaparat să ajung și eu”, au mai spus câțiva vizitatori.  

Intrarea pentru a vizita căsuța răsturnată este de 15 lei de persoană, iar pentru a afla povestea peșterii de la Polovragi, dar și pentru a face un tur, turistul trebuie să scoată din buzunar suma de 20 de lei.

Vizualizări: 3,469

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: