Peste o mie de oameni la concertul de la Coloana Infinitului

Parcul din Târgu Jiu în care se află Coloana Infinitului a răsunat de muzică marţi seara. Cunoscutul violonist Alexandru Tomescu a revenit în oraşul lui Brâncuşi şi a susţinut un concert în aer liber, în cadrul Turneului Internaţional Stradivarius „Balada, un secol de muzică”. Vioara Stradivarius a maestrului Ion Voicu a umplut din nou parcul de muzică bună, concertul reuşind să le oprească din plimbarea de seară inclusiv pe mămicile care veniseră în parc pentru a-şi plimba copilaşii înainte de culcare. 

Regalul muzical a făcut parte din evenimentele dedicate centenarului Marii Uniri. „În acest an dedicat Centenarului Marii Uniri, alături de pianista Angela Drăghicescu, Alexandru Tomescu prezintă, în premieră, cele mai valoroase şi apreciate creaţii ale muzicii clasice româneşti dintr-un secol, aparţinând lui Enescu, Porumbescu, Lipatti, Jora, Nottara, Olah, Capoianu sau Mircea Chiriac. Spectacolul muzical al Turneului Internaţional Stradivarius 2018 aduce în faţa publicului un aranjament muzical special, unic pentru vioară, pian şi cor al Baladei lui Ciprian Porumbescu, cu participarea extraordinară a Corurilor Naţionale din programul Cantus Mundi şi Corului de Copii Radio, aranjament realizat de Maestrul Grigore Cudalbu”, au anunţat organizatorii. Cele o mie de scaune amplasate de primărie au fost ocupate, fiind și oameni care au stat în picioare sau s-au așezat pe iarbă.

Bucuria publicului

S-a stat la coadă la autografe şi la fotografii bune de postat pe reţelele de socializare, Alexandru Tomescu menţionând încă din timpul concertului că va onora fiecare solicitare primită în acest sens. Cel puţin o jumătate de oră a durat sesiunea de autografe şi selfiuri, pentru o poză bună cei mai îndrăzneţi neezitând să fenteze coada. „Am reuşit să obţin autograful pe care mi l-am dorit. De fapt, ca să fiu sincer, eu sunt din Bucureşti şi am venit aici cu familia în week-endul de Rusalii. Când am aflat că este acest concert, deşi trebuia să plecăm de duminică, am decis să rămânem cel puţin două zile în plus la Târgu Jiu ca să vedem concertul domnului Tomescu. Este un eveniment deosebit să ai un Stradivarius şi pe domnul Tomescu cântând în Parcul Coloanei. E vorba despre Brâncuşi, care este extraordinar, şi despre simbolul operei sale în cadrul acestui concert”, a declarat turistul.

Concertul a fost o mândrie şi pentru târgujieni, unii dintre ei ascultându-l pe Tomescu în mai multe locuri din ţară. „Este impresionant şi, mai ales, emoţionant. De atâţia ani îl urmăresc, dar acum oraşul acesta parcă umple sufletul omului, mai ales lângă Coloană. Eu nu am lipsit de la nici un concert, nici aici şi nici în alte oraşe în care am putut să ajung”, a spus o spectatoare din public, în timp ce o prietenă a sa remarca faptul că, la Târgu Jiu, concertele lui Tomescu strâng de fiecare dată 1000 de oameni fără probleme. „Sunt fericită că l-am văzut pe preferatul nostru. Am fost şi în anii anteriori în Parcul Coloanei. Oamenii au început la Târgu Jiu să fie educaţi şi să participe la astfel de evenimente, iar asta mă bucură cel mai mult”.

Bucuria artiştilor

Succesul de care au avut parte la Târgu Jiu i-a bucurat şi pe cei doi artişti, mai ales pe Angela Drăghicescu, aflată pentru prima dată pe o scenă lângă Coloana Infinitului. „Am fost foarte fericiţi să vedem un public atât de larg şi, mai ales, plin de copii. A fost absolut superb”, a declarat pianista. Tomescu, în schimb, e convins că la Târgu Jiu pot veni în următorii ani şi spectatori din străinătate dacă organizarea va fi la fel de bună cum a fost în ultimii trei ani. „Revin cu cea mai mare bucurie aici în oraşul lui Constantin Brâncuşi şi să ştiţi că nu ieri – alaltăieri, ci de pe băncile şcolii, când veneam la un festival de tinere talente, înainte de 1989, şi vă garantez că voi reveni de fiecare dată cu cea mai mare bucurie şi plăcere. Publicul numeros e efectul muzicii de calitate asupra oamenilor. Mă bucur foarte mult că aici, la Târgu Jiu, există acest interes, această deschidere pentru evenimente de calitate. E un loc cu totul special pentru că, să ştiţi, peluze aşa îngrijite se mai găsesc şi în alte oraşe, dar un astfel de parc, cu Coloana Nesfârşită a lui Brâncuşi nu este. Locul e cu totul special şi nu m-aş mira dacă, în timp, această serie de concerte de aici va atrage turişti din străinătate pentru că merită din plin. Când faci asemenea spectacole îţi asumi nişte riscuri, nu poţi controla vremea, de exemplu, dar, până acum, noi am avut timp de 3 ani vreme superbă pentru concerte. Sper că vom continua. Mă bucur că publicul este cât se poate de liber să fie în largul lui şi mă bucur că au fost atât de mulţi copii care ne-au urmărit cât au avut ei răbdare. Să ştiţi că pe noi nu ne deranjează că aleargă ei pe acolo. Și eu am acasă o fetiţă de trei ani şi jumătate şi este la fel ca toţi ceilalţi copii, aşa că îi înţeleg perfect”, a declarat Alexandru Tomescu.

Turneul se va termina în România pe 11 iunie, dar va continua în străinătate, în Belgia, Franţa, Italia, Spania, Suedia şi SUA.

Alexandru Tomescu a câştigat în 2013, pentru a doua oară, în urma unui concurs naţional organizat de Ministerul Culturii, dreptul de a cânta timp de 5 ani pe vioara Stradivarius Elder Voicu, considerată a fi una dintre cele mai frumoase şi bine conservate viori Stradivarius din lume.

Galerie foto




Vizualizări: 4,528

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: