Peste 2.500 de centre sociale au fost verificate. Amenzi de peste un milion de lei
Aproape 2.500 de centre sociale au fost verificate de comisiile mixte în această săptămână, fiind date 105 sancţiuni, în valoare totală de peste 1,1 milioane de lei.
„Din raportările transmise de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, rezultă că în perioada 10-14.07.2023, la nivel naţional au fost efectuate controale la un număr de 2.480 servicii sociale. Au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale, din care 16 avertismente şi 89 amenzi, în cuantum total de 1.141.000 lei”, au transmis vineri seară reprezentanţii Ministerului Muncii, potrivit News.ro.