Peste 200 de șoferi, opriți de polițiști. Rezultatul!
Polițiștii de la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră au cotrolat, în perioada 29-29 iulie, peste 200 de autovehicule, au legitimat 237 de persoane, au efectuat 64 de testări cu aparatul etilotest și 9 cu aparatul drugtest.
Polițiștii au acționat pe principalele artere din județ, în vederea creșterii gradului de disciplină rutieră, prevenirea și combaterea consumului de alcool și droguri la volan și pentru impunerea respectării regimului legal de viteză.
În urma activităților efectuate au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor rutiere, conform O.U.G. 195/2002R, în valoare de 130.500 de lei.
Dintre acestea, 124 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.
Potrivit IPJ Gorj, au fost reținute 69 de permise de conducere, dintre care 65 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză, 3 pentru depășire neregulamentară și 1 pentru alte abateri, totodată fiind retrase și 4 certificate de înmatriculare.