Permisul poate fi suspendat 10 ani pentru alcool sau droguri!

Senatul României a adoptat noua lege prin care șoferii condamnați pentru că au condus sub influența alcoolului sau drogurilor vor avea permisul suspendat până la 10 ani. Propunerea legislativă modifică și completează o serie de legi din domeniul prevenirii și combaterii traficului si consumului de droguri.

Fostul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, a inițiat anul acesta un proiect de modificare a Codului Rutier. Această inițiativă a fost acum acceptată de senatori și nu a primit niciun vot „împotrivă”.

Propunerea legislativă modifică și completează o serie de legi din domeniul prevenirii și combaterii traficului si consumului de droguri.

„Așa cum am promis, continuăm planul de măsuri pentru reducerea numărului de morți pe drumurile României, declasând-o de pe primul loc la decesele rutiere, în ultimii șase ani”, a scris Robert Cazanciuc, pe Facebook, citat de ProMotor.

Conform noii legi, șoferii prinși cu o alcoolemie mai mare de 0,8/mie sau drogați nu vor mai avea dreptul să redobândească permisul chiar și 10 ani. „În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată. Se vor majora pedepsele privind şi finanţarea faptelor ce au legătură cu traficul şi consumul de substanţe psihoactive. Produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea produselor vor fi confiscate”, a mai spus Cazanciuc.

Senatorul PSD a scris pe contul său de socializare că noile modificări legislative au primit 101 voturi „pentru” și niciunul împotrivă din partea senatorilor.

 „Dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani în cazul depistării șoferilor sub influența drogurilor sau alcoolului. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată”, a scris Robert Cazanciuc pe pagina sa de Facebook, în momentul depunerii inițiativei legislative.

Conform legii actuale, dacă se stabilește că ai o concentrație de maximum 0.39 mg/l alcool în aerul pur expirat, atunci scapi doar cu amendă contravențională. Dar permisul va fi suspendat pentru o perioadă de până la 180 de zile.

Sancțiunile pentru conducere sub influența alcoolului sunt cuprinse între 21 și 50 de puncte de amendă. Ceea ce înseamnă între 3.045 lei și 7.250 lei. Dar, dacă această concentrație de alcool depășește 0.40 mg/l în aerul pur expirat (0.80 g./l în sânge), fapta devine infracțiune. Ceea ce înseamnă că șoferul riscă să facă până la 5 ani de închisoare.

Vizualizări: 1,828

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: