Pe stradă, deși erau în carantină

Zece gorjeni au fost amendați de polițiști pentru că nu au respectat măsura carantinării. Alte 71 de persoane au fost sancționate pentru că nu au purtat mască de protecție.

În ultimele trei zile, polițiștii gorjeni au desfășurat acțiuni în vederea limitării răspândirii COVID-19, fiind urmărită verificarea legii de către organizatorii de evenimente private, precum și măsurile dispuse în ceea ce privește restaurantele, barurile și cafenelele de pe raza județului Gorj.

„Cu această ocazie, au fost verificate 5.033 de persoane aflate în carantină/izolare la domiciliu, fiind identificate 10 persoane care nu respecta măsura carantinării și alte 71 care nu respectă măsurile de protecție individuală, fiind aplicate 81 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 9.000 lei”, a anunțat Poliția Gorj.

Totodată, au fost efectuate controale în 141 medii de interes public de pe raza județului Gorj, precum restaurante, fast-food-uri, terase etc. și desfășurate 11 acțiuni punctuale pentru identificarea persoanelor/operatorilor economici care nu respectă prevederile Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind aplicată o sancțiune contravențională, de 1.000 lei.

În localitățile cu rata de infectare mai mare de 6 la mie se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu excepția celor vaccinați sau trecuți prin boală.

În localitățile unde incidența este cuprinsă între 6 și 7,5 cazuri de COVID la mia de locuitori, circulația persoanelor în afara locuințelor este interzisă după ora 20:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, iar magazinele vor fi închise după ora 18:00, în aceleași zile. La peste 7,5 carantina de noapte se instituie în fiecare zi a săptămânii, cu excepția persoanelor vaccinate, trecute prin boală și celor care au un motiv justificat regăsit pe declarația pe proprie răspundere.
Poliţiştii gorjeni vor intensifica acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici, precum și pentru prevenirea sau sancționarea nerespectării legislației în domeniu.

Vizualizări: 5,078

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: