Pe ce se bazează Pandurii pentru a juca în Liga 2
Reorganizarea din Liga 2 nu este singura posibilitate pe care o are Pandurii Târgu Jiu de a juca tot în Liga 2, pentru că şi dacă va fi o singură serie, mai sunt totuşi şanse ca echipa să joace în eşalonul doi. Retrogradată în Liga 3, echipa din Târgu Jiu a depus deja dosarul de licenţiere pentru Liga 2.
Deși a retrogradat în Liga 3, Pandurii Târgu Jiu speră în continuare să joace în Liga 2. Gorjenii au depus dosarul de licenţiere şi certificare pentru noua ediție a eșalonului secund și așteaptă decizia FRF în privința formatului noului sezon.
În cazul în care se va păstra sistemul actual, cu o singură serie compusă din 20 de echipe, așa cum a informat deja liga2.ro că se va întâmpla, oficialii din Târgu Jiu mizează și pe faptul că echipele de Liga 2 Farul Constanța și Astra ar putea fuziona cu Viitorul Constanța, respectiv Academica Clinceni, situație în care vor rămâne două locuri vacante.
În această situație, prioritate ar avea însă primele echipe aflate sub linia retrogradării, respectiv Fotbal Comuna Recea, CSM Reșița și CSM Slatina, ordinea fiind determinată de numărul de puncte cu care au încheiat sezonul.
Principalul creditor al clubului Pandurii, Marin Condescu, nu e convins că toate retrogradatele au depus dosarul de licenţiere şi certificare pentru Liga 2. ”Pandurii a depus dosarul de licențiere pentru Liga 2. Totul depinde de cum va fi formatul noului sezonul din eșalonul secund, ce echipe se vor retrage sau înscrie şi care vor fuziona. Se spune că Farul va fuziona cu Viitorul și Astra cu Clinceni dar așteptăm decizia oficială a FRF pentru că este posibil si să se revină la sistemul cu două serii, pentru a scuti echipele de anumite cheltuieli legate de deplasări. În orice variantă, noi suntem pregătiți pentru Liga 2. Avem acum resurse financiare și nu mai avem probleme cu dosarul de licențiere”, a declarat Marin Condescu pentru liga2.ro, precizând că sunt echipe chiar dintre cele retrogradate care nu au depus dosare de licenţiere pentru Liga 2: „Nu știu dacă toate nou-promovatele vor lua licența pentru noul sezon sau toate dintre cele care s-au salvat. Dintre retrogradate, Recea nu cred că ar mai vrea să continue la Liga 2, fiindcă are problemele financiare”.
FRF a anuțat până acum doar că Liga 2 se va relua în data de 31 iulie, iar Liga 3 la 28 august.