PDL: Berca ales, Davițoiu exclus în aceeaşi zi
Fostul președinte al PDL Târgu Jiu, Nicolae Davițoiu, ar putea fi exclus chiar în ziua în care sunt alegeri pentru șefia organizației. Pe 2 noiembrie, delegații vor vota noul președinte al PDL Târgu Jiu, dar și propunerea de excludere a fostul președinte, Nicolae Davițoiu.
Consiliul de Coordonare Local (CCL) a propus excluderea lui Nicolae Davițoiu dar și a fostului secretar executiv al PDL Târgu Jiu, Florin Popescu. Motivele, spune liderul interimar al PDL Târgu Jiu Eduard Berca, au legătură cu Mișcarea Populară. Berca a menționat că lui Davițoiu i se trage de la găzduirea, la restaurantul său, a unui eveniment organizat de Mișcarea Populară. Președintele PDL Târgu Jiu crede că legătura cu PMP s-a văzut mai târziu, după ce în fruntea filialei Gorj a fost numită o fostă pedelistă, apropiată a lui Davițoiu, Daniela Grădinaru.
Cine-i ia locul în Consiliul Local
Interesant este că cele 200 de persoane care vor participa pe 2 noiembrie la alegerile din PDL Târgu Jiu vor vota atât excluderea lui Davițoiu, cât și eventuala numire a lui Eduard Berca în funcția de președinte.
Nicolae Davițoiu ocupă și un post de consilier municipal, iar el crede că scaunul din Consiliul Local Târgu Jiu este vizat. ”Sută la sută”, dă asigurări Davițoiu. A fost vehiculat numele lui Traian Crăc pentru postul de consilier local, dar s-ar părea că nu va fi așa deoarece este prea departe pe listă.
Potrivit listei de consilieri a PDL Târgu Jiu de la alegerile locale din iunie 2012, după Davițoiu urmează Iustin Grigore Popescu, apoi Gheorghe Benegui, Marian Vintilescu și abia apoi Traian Crăc, pe locul 6.