Paznicii carierelor CE Oltenia, neplătiți. ITM face verificări!

Angajații societății care asigură paza obiectivelor de la carierele de cărbune ale CE Oltenia de pe zona localității gorjene Mătăsari spun că nu și-au primit salariile la timp. Este vorba de circa 50 de paznici, care asigură paza la carierele Jilț Sud și Jilț Nord.

Paznicii societății Prevent Inteligent Security au sesizat redacția Pandurul, spunând că nu și-au primit salariile pe luna decembrie. ”Nu ne-au dat salariile și nu știm de ce. Nu ne spune nimeni nimic. Suntem 50 de oameni care facem pază pe zona Mătăsari, la cele două cariere. Trebuia să primim banii încă de pe data de 29 ianuarie. Nu este prima dată când nu ne primim banii la timp, așa s-a întâmplat și în noiembrie și în decembrie. Vom sesiza Inspectoratul de Muncă”, a spus unul dintre salariații societății Prevent Inteligent Security.

Cosmin Ceaușescu, șeful EMC Jilț, a spus că nu i s-au adus la cunoștință astfel de probleme, dar că va cere lămuri la conducerea societății în cauză la începutul săptămânii viitoare.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj spun că nu au posibilitatea să vadă dacă salariații societății respective și-au primit banii, dar că vor face verificări pentru a vedea dacă cele semnalate de salariații sunt reale. Mai mult, spun că nu vor ezita să ia măsuri în situația în care vor constata nereguli. ”Statele de plată nu se mai depun la ITM Gorj, dar dacă salariații nu și-au luat salariile la timp, voi lua măsuri în cel mai scurt timp. Voi trimite o echipă de control la fața locului, voi verifica cele precizate și voi dispune măsurile legale în cel mai scurt timp”, a declarat George Romanescu, inspectorul șef al ITM Gorj.

Reprezentanții ITM spun că în astefel de situații lasă măsuri de remediere problemelor, cu termen precis pentru ducerea la îndeplinire, și că, în situația în care acestea nu sunt respectate, amenda este de 10.000 lei.

Vizualizări: 2,133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: