Patru tineri la spital după un eveniment rutier

Un accident rutier cu patru victime a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe centura de ocolire a municipiului Târgu Jiu. "Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce o tânără de 22 de ani, din orașul Bumbești Jiu, conducea un autoturism din direcția Turcinești către Piața Centrală din Târgu Jiu, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp", transmite IPJ Gorj.

În urma impactului, atât conducătoarea auto, cât și alți trei pasageri aflați în autovehicul, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, comuna Jupânești și municipiul Târgu Jiu, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Galerie foto


Vizualizări: 2,693

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: