Patru meciuri restanţă din Liga 2 şi programul etapei a 16-a
Patru dintre cele opt meciuri restanţă din Liga 2 au fost programate de FRF în această săptămână în care se dispută şi meciurile din etapa a 16-a care va începe vineri şi se va încheia duminică, în ziua alegerilor prezidenţiale.
În săptămâna aceasta nu este programată nicio etapă intermediară în campionatul Ligii 2, dar au fost programate deja patru meciuri la mijlocul săptămânii. Astfel opt dintre cele 19 echipe rămase în competiţie joacă două meciuri în săptămâna alegerilor prezidenţiale.
Marţi s-a disputat, la Buzău, meciul dintre SCM Gloria şi ASU Poli, meci câştigat de oaspeţi cu 1-0, o restanţă din etapa a 11-a, şi, la Ploieşti, Petrolul - FK Csikszereda, scor 1-0, în restanţa din etapa a 5-a.
ASU Poli a ieşit astfel din zona retrogradării după această victorie şi a urcat cinci locuri în clasament, iar Petrolul a urcat pe podiumul Ligii 2.
Miercuri, de la ora 14:00, la Piteşti, se joacă Campionii FC Argeş - CSM Reşiţa, o altă restanţă din etapa a 11-a, iar de la ora 17:45, la Cluj Napoca, are loc partida ”U” Cluj - UTA, din etapa a 6-a.
Etapa a 16-a debutează vineri, de la ora 17:30, cu meciul de la Turnu Măgurele, dintre Turris-Oltul şi Ripensia. Sâmbătă, de la ora 11:00, sunt programate cinci meciuri, la Constanţa, Chiajna, Reşiţa, Severin şi Buzău, în timp ce liderul CS Mioveni va sta, deoarece ar fi trebuit să o întâlnească pe Daco-Getica, echipa retrasă din campionat. Şi tot sâmbătă, de la ora 14:00 şi 15:00, au loc meciurile ASU Poli - FK Csikszereda, la Timişoara, respectiv Campionii FC Argeş - UTA, la Piteşti. Ultimul meci al rundei a 16-a e programat în ziua în care au loc alegerile prezidenţiale, duminică, de la ora 12:00, la Bucureşti, unde se dispută derby-ul Rapid - ”U” Cluj, cel mai important joc al etapei.
Duminică după-amiază se va putea stabili un clasament al Ligii 2 mai aproape de realitate, cu ”doar” patru restanţe rămase de disputat, cele dintre Rapid - UTA, UTA - Chiajna, Călăraşi - Rapid şi Turris - Petrolul.
Rezultate şi program meciuri restante:
marţi, 5 noiembrie
restanţă SCM Gloria Buzău - ASU Politehnica Timişoara 0-1
marţi, 5 noiembrie
restanţă: Petrolul Ploieşti - FK Csikszereda 1-0
miercuri, 6 noiembrie, ora 14:00
restanţă etapa 11: Campionii FC Argeş - CSM Reşiţa
miercuri, 6 noiembrie, ora 17:45
restanţă etapa 6: Universitatea Cluj - UTA Arad - DigiSport 2, LookSport,TelekomSport 2
Program etapa a 16-a:
vineri, 8 noiembrie, ora 17:30
Turris Oltul Turnu Măgurele - Ripensia Timişoara - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1
sâmbătă, 9 noiembrie, ora 11:00
Farul Constanţa - Pandurii Târgu Jiu
Concordia Chiajna - Sportul Snagov
CSM Reşiţa - Petrolul Ploieşti - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1
Viitorul Pandurii Târgu Jiu - Dunărea Călăraşi
SCM Gloria Buzău - Metaloglobus Bucureşti
CS Mioveni - stă.
sâmbătă, 9 noiembrie, ora 14:00
ASU Politehnica Timişoara - FK Csikszereda
sâmbătă, 9 noiembrie, ora 15:00
Campionii FC Argeş - UTA Arad - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport
duminică, 10 noiembrie, ora 12:00
Rapid - Universitatea Cluj - DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1