Patron din Peştişani, decedat într-un accident auto

Un şofer cu dublă cetăţenie, română şi canadiană, şi-a pierdut viaţa pe loc la sfârşitul săptămânii trecute, după ce maşina pe care o conducea a izbit în plin un gard pe care l-a dărâmat. Autoturismul s-a oprit apoi într-un pom, nu înainte de a avaria şi zidul unei case în care se afla o bătrână.

Accidentul a avut loc vineri noaptea, aproape de centrul comunei Peştişani, pe drumul de la Tismana spre Târgu Jiu. Cătălin Isac era patron în localitate, având un bar chiar la câteva sute de metri de locul în care şi-a găsit sfârşitul. El îşi cumpărase o maşină nouă pe la începutul toamnei, iar acum nişte prieteni i-au cerut să le arate şi lor cât de bine merge bolidul. Evident că autoturismul a gonit prin noapte pe şoseaua liberă până când, într-o curbă uşoară, a fost scăpat de sub control. Maşina a intrat în gardul unei bătrâne care a crezut că îi crapă inima în ea când a auzit bubuitura. „Stăteam la televizor şi mă pregăteam să mă culc. Odată pocni ceva tare de tot, se luă curentul şi când ieşii afară începui să ţip că nu mai puteam de spaimă. El dăduse în gardul pe care l-am făcut şi eu cu bani grei astă-vară, după care s-a dus direct în vişin. Îmi bătea inima de credeam că o să mor atunci. Am 80 de ani şi nu mai pot. Veniţi să vedeţi în casă cum m-a lăsat. Stâlpii de la gard mi-au distrus zidul de la casă. Pe lângă geam e tot zidul picat, iar geamurile sunt numai cioburi. Aşa o să rămân cu ele cred că toată iarna”, spunea Elena Ecobici, bătrâna care a crezut că a văzut moartea cu ochii.

Bubuitura i-a alarmat şi pe alţi localnici din sat, aceştia fiind convinşi că lor le fuseseră lovite casele sau gardurile. „Am auzit o bubuitură puternică de tot şi am ieşit afară că eram sigură că mi-a terminat măcar gardul. A dat însă la vecin, iar la mine a fost vişinul. Au mai fost doi răniţi, dar pe ăia i-au luat salvările. Unul era împrăştiat pe drum, aruncat de prin maşină, iar ailalt a rămas înăuntru şi l-au scos oamenii”, spunea o altă bătrână.

Victima a mai trecut astă-vară pe lângă moarte

Pompierii au venit la faţa locului şi au reuşit doar să scoată trupul neînsufleţit al şoferului dintre grămada de fiare vechi. Misiunea lor a fost relativ uşoară, la fel ca şi a celor de la Ambulanţă, care i-au transportat imediat pe răniţi la spital, şoferului nemaiavând cine ce să-i facă. Româno-canadianul a suferit răni grave, picioarele sale fiind rupte, în cap intrându-i o bucată de tablă, după cum au constatat chiar şi consătenii săi. „E vai de capul lui. Păcat de el că uite cum i-a intrat tabla în frunte, deasupra de ochi. I-a făcut gaură acolo, ca să nu mai zic de picioare că dacă nu ar fi pantalonii cred că s-ar pierde bucăţi din ele”, spunea un sătean.

Poliţiştii veniţi la faţa locului nu s-au grăbit să dea vina pe viteză, oficial, deşi acest lucru era evident. Anchetatorii au spus că se va face o expertiză pentru a se calcula viteza cu care maşina se deplasa înainte de producerea impactului. Oricum, cei care l-au cunoscut pe Cătălin Isac au menţionat că bărbatul a mai trecut astă vară pe lângă moarte. Patru cai i-au ieşit atunci în cale în drumul spre Târgu Jiu, unul dintre animale distrugându-i aproape complet maşina pe care o avea în acel moment. De abia atunci s-a decis acesta să îşi i-a o altă maşină, maşină care acum i-a adus moartea.

Vizualizări: 291

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: