Morega, trimis în judecată pentru corupţie

Dan Ilie Morega, proaspăt deputat de Gorj din partea PNL, a fost trimis în judecată marţi, 23 decembrie, de Direcţia Naţională Anticorupţie, alături de fostul ministru al Muncii, Paul Păcuraru. Ambii sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Potrivit procurorilor anticorupţie, la data de 3 iunie 2007,Ilie Moregai-ar fi promis lui Paul Păcuraru  că îl va sprijini pe fiul său să obţină contracte de achiziţie publică în domeniul formării profesionale la societăţile comerciale Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, în condiţiile în care ministrul va numi în funcţia de inspector şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj persoana indicată de Morega Dan Ilie. Persoana indicată de liberalul Morega era chiar fratele deputatului de atunci Marcel Romanescu (PDL).

Referitor la societăţile comerciale Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Turceni şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, DNA arată că acestea sunt societăţi la care statul este acţionar majoritar, Morega fiind membru în Adunarea Generală a Acţionarilor la respectivele societăţi.

La data la care Morega i-ar fi făcut promisiunea lui Păcuraru, fiul ministrului depusese o ofertă de participare la o licitaţie organizată de Complexul Energetic Turceni în vederea achiziţionării contractului "Instruire cursuri protecţia muncii", în valoare de 45.500 lei, iar ulterior, a depus o ofertă pentru a participa la licitaţia organizată de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia pentru contractul de achiziţie publică "Comunicare şi spirit de echipă" în valoare de 68.000 lei.

Morega i-ar fi promis lui Păcuraru, iar acesta din urmă ar fi acceptat, că îl va sprijini pe fiul acestuia să obţină respectivele contracte. Ulterior discuţiei pe care au avut-o în 3 iunie 2007, Păcuraru, "în vederea materializării promisiunii făcute de inculpatul Morega", l-ar fi pus în legătură pe acesta din urmă cu fiul său.

De asemenea, în 15 iunie 2007, Păcurarua numit în funcţia de inspector şef interimar al ITM Gorj persoana indicată de Morega, adică pe George Romanescu.

În urma acestor înţelegeri, în 13 august 2007, fiul ministrului Păcuraru a depus o oferă de participare la licitaţie şi la sediul Complexului Energetic Rovinari.

În 24 septembrie 2007, având în vedere calitatea de ministru a lui Păcuraru, în temeiul art. 12, art. 16 şi art. 19 din Legea 115/1999, a fost sesizat preşedintele României pentru a cerere urmărirea penală faţă de demnitar, în legătură cu comiterea infracţiunii de luare de mită.

Prin Decizia 270 din 10 martie 2008, Curtea Constituţională a decis că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va sesiza Camera Deputaţilor şi Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor şi foştilor membri ai Guvernului, pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor şi care la data sesizării au şi calitatea de deputat sau senator.

Astfel, în 14 aprilie 2008, a fost sesizat Senatul pentru a începe urmărirea penală împotriva lui Păcuraru - ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de şanse şi senator în Senatul României, pentru luare de mită. În 26 august 2008, Senatul a cerut urmărirea penală a senatorului Păcuraru Nicolae Paul Anton, în dosarul 239/P/2007.

Alături de Paul Păcuraru, Ilie Morega este acuzat de dare de mită. Într-o cauză separată, DNA va efectua cercetări privind condiţiile în care au fost atribuite contractele de achiziţie de către Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi Complexul Energetic Turceni. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: