Şi-a tăiat gâtul cu drujba, din greşeală

Scene de coşmar ieri la Bărbăteşti, acolo unde un sătean de 37 de ani şi-a găsit sfârşitul într-un mod cât se poate de cumplit. Bărbatul s-a urcat într-un măr ca să îl cureţe de crengi, iar la un moment dat drujba pe care o folosea i-a scăpat de sub control şi lama i-a intrat direct în gât, secţionându-i atât traheea, cât şi venele.

Adrian Tudoroaia s-a urcat într-un pom din curtea casei pentru a-l curăţa de crengi, iar pentru operaţiunea respectivă s-a folosit de o drujbă pe care a scăpat-o de sub control. Lama tăietoare aflată în funcţiune i-a atins acestuia principalele vene din zona gâtului, bărbatul pierzându-şi viaţa în câteva clipe. Adrian a vrut doar să-şi ajute tatăl, care se temea că la iarnă crengile din măr vor cădea pe casa vecinului. Acum, tatăl îndurerat îşi blesteamă zilele că şi-a lăsat fiul să urce el în locul său în măr. „I-am tot spus că mă urc eu cu toporul şi îl curăţ aşa bătrâneşte, cum mă pricep, mai încet, dar el a zis că face el cu drujba repede că poate se strică vremea. Ne-a fost teamă de vânt că poate rupe crengile şi cad pe casa vecinului, dar mai bine îi puneam omului acoperişul nou decât să se întâmple una ca asta. Băiatul meu ştia să lucreze cu drujba, şi-o luase în rate şi eu îi mai plăteam din rate. S-a urcat în măr şi s-a asigurat cu centură, a legat şi drujba cu o sfoară ca să nu-i cadă şi ce s-o fi întâmplat acolo sus nu ştiu că doar m-am trezit cu el când i-a retezat drujba gâtul. A fost o fracţiune de secundă. Nici nu am putut să îl ajut că era legat cu centura, cu sforile şi singur nu puteam să fac nimic, am strigat după vecini, au mai sunat ei la salvare, dar, în zadar, nu am reuşit să îl salvăm”, spunea ieri tatăl îndurerat

Nici un ajutor nu i-a mai fost de folos

Vecinii familiei Tudoroaia au sărit cu mic cu mare să vină în ajutorul lui Adrian, dar degeaba. Tiberaş Cazalbaşu a fost printre primii care a asistat la oribila scenă produsă în curtea vecinilor săi, el fiind proprietarul casei peste care exista riscul să cadă mărul în cazul unei furtuni. „Eu veneam de la pâine şi am auzit drujba mergând, dar la un moment dat s-a oprit şi, fiind linişte, l-am auzit pe vecinul strigând după ajutor. Atunci am văzut un alt vecin, peste stradă, şi ne-am zis că sigur unul dintre ei s-a tăiat cu drujba, dar nu ne gândeam că se poate întâmpla aşa ceva. M-am dus la ei şi nu aveam scară cu ce să urc. Am găsit una, dar eu sunt mai mare şi mi-era frică să nu cadă şi cu mine. Au venit nişte băieţi din sat şi ne-am urcat în cele din urmă şi l-am dat jos de acolo din vârful mărului pe Adrian. Era tăiat la gât, era plin de sânge şi nu mai trăia, din păcate”, spune vecinul. Soţia acestuia a asistat la scene de coşmar, scene care au băgat groaza în tot satul. „El era sus în vârful mărului şi gândiţi-vă că era tăiat la gât, cu capul atârna în nişte piele şi din el sărea sângele. Drujba era şi ea plină de sânge, a fost ceva de groază şi e greu de povestit. S-au urcat vecinii după el, dar era mort, nu mai aveau ce să-i facă”, spunea femeia.

Şoc şi pentru cadrele medicale

La locul faptei a sosit şi un echipaj al Ambulanţei de la Târgu Cărbuneşti, însă cadrele medicale au fost şocate în momentul în care au văzut scenele oribile din curtea familiei Tudoroaia. „Noi am fost anunţaţi prin 112 că s-a tăiat cineva cu drujba şi nu ne-am făcut mari probleme pentru că am mai avut cazuri din acestea, un deget, un picior sau chiar o mână dar gâtul nu şi l-a tăiat nimeni până acum. Am făcut circa 15 minute până la locul solicitării, iar când am ajuns acolo toată lumea din sat cred că era acolo şi ţipa îngrozită de nu ştiam ce se întâmplase. Noi credeam că este o rană mai uşoară, dar acolo am aflat că, de fapt, accidentul era mult mai grav. Victima fusese coborâtă atunci din pom şi nu mai avea puls, nu mai avea tensiune, nu mai respira, avea traheea secţionată şi am declarat-o decedată deşi era ceva de domeniul evidentului”, ne-a declarat asistenta şefă Păstorela Hărăboiu.

Sub mărul din curtea familiei Tudoroaia a rămas o baltă de sânge. Mărul va fi cel mai probabil tăiat din rădăcini, însă pentru proprietarii săi, oameni trecuţi de 60 de ani, rămâne fără răspuns o întrebare, de ce s-au întâmplat toate acestea într-un mod atât de oribil şi tocmai acum, în preajma sărbătorilor. Mama şi tatăl lui Adrian nu ştiau ieri cum să-i dea vestea fetiţei fiului lor, micuţa de 6 ani fiind dusă la o altă rudă pentru a nu afla despre nenorocire. Fata era foarte ataşată de tatăl ei şi pentru bunici a fost imposibil pe parcursul zilei să meargă la ea şi să-i spună că nu-şi va mai vedea părintele în viaţă niciodată.  Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost adus la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei, rudele urmând să îl înhumeze zilele acestea.

Vizualizări: 244

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: