Park & Ride de cinci milioane de euro la Târgu Jiu

Primăria Municipiului Târgu Jiu a lansat o licitație publică pentru execuția lucrărilor aferente proiectului "Terminal multimodal și bază Park & Ride". Valoarea totală estimată a proiectului este de 35.080.267 lei.
Proiectul, ce va fi implementat pe strada Termocentralei, face parte dintr-un program amplu de modernizare a infrastructurii urbane și de promovare a mobilității sustenabile. Acest proiect are ca scop dezvoltarea unui terminal multimodal modern, care să faciliteze transportul urban și să reducă emisiile de carbon.
Printre lucrările prevăzute se numără amenajarea unei parcări și a căilor de acces pentru transportul public local, construirea unei autogări și a peroanelor aferente, extinderea liniei de contact pentru troleibuze, instalarea unei rețele de stații de încărcare pentru vehicule electrice, implementarea unui sistem de alimentare cu energie electrică și iluminat public modern, digitalizare și instalarea de panouri fotovoltaice, construirea unui post de transformare de medie tensiune.
Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, în cadrul obiectivului specific 2.8 - Promovarea mobilității urbane multimodale durabile, parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon. Distribuția finanțării este următoarea: 85% din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 13% din bugetul de stat și 2% din bugetul local.
Firmele interesate pot depune oferte până la data de 23 aprilie, ora 15:00.
Vizualizări: 2,107
Distribuie Trimite pe WhatsApp