Declarații contradictorii legate de funcționarea heliportului din Târgu Jiu

Viceprimarul Bogdan Bejinaru a anunțat acum câteva săptămâni finalizarea testelor pentru heliportul de pe insulița Jiului și instruirea personalului, însă primarul Marcel Romanescu a clarificat că acesta nu este încă operațional pe deplin.
Acum câteva săptămâni, viceprimarul Bogdan Bejinaru publica un video în care spunea că: "Inspectoratul General de Aviație face ultimele teste ale acestui obiectiv. Săptămâna aceasta tot personalul care va deservi heliportul de pe insuliță și-a finalizat cursurile. În perioada următoare Consiliul Local al municipiului Târgu Jiu va emite o hotărâre de consiliu, prin care investiția va fi predată Consiliului Județean și Spitalului Județean de Urgență pentru a fi folosit în caz de necesitate. Acesta poate fi văzut pe paginile sale de socializare".
Marți, 4 martie, primarul Marcel Romanescu știa că personalul nu a fost calificat și că de aceea nu este complet operațional.
"Autorizația finală se dă după ce se califică și personalul. E finalizată lucrarea, acolo s-a făcut recepție la finalizarea lucrărilor, însă autorizația se primește după ce personalul care a fost pus la dispoziție de către spital, devine deja operațional.
Oamenii se pot deplasa la heliport și pot pune în funcțiune instalația în 24 de ore din 24. Astăzi heliportul ar putea fi folosit doar pe perioada zilei, însă el este funcțional. Din punct de vedere tehnic, nu mai trebuie făcută nicio modificare, ci doar resursa umană care să poată pune în funcțiune acest heliport, care este la Consiliul Județean.
Cred că săptămâna trecută am dat și hotărârea de consiliu local prin care am transferat heliportul ca obiectiv Consiliului Județean.
Investiția a fost făcută de noi și de Consiliul Județean, ne-am asumat această investiție pentru că era necesară pentru cetățenii din Târgu Jiu și ulterior intră în administrarea Consiliului Județean și va fi operat de către personalul care este angajat la Spitalul Județean”, a declarat primarul Romanescu.
Consiliul Județean Gorj aștepta recepția lucrărilor realizată de primărie, pentru a da avizul său. Oricum ar fi, heliportul nu este operațional pe timpul nopții.
Vizualizări: 918
Distribuie Trimite pe WhatsApp