Paraschiv pierde în primă instanță procesul cu PNL
Consilierul local al PNL Târgu Jiu, Mihai Paraschiv, a pierdut în primă instanță procesul prin care a contestat decizia de excludere din partid. "Anulează cererea de chemare în judecată în condiţiile art. 200 alin. 4 NCPC. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28.05.2019, la Tribunalul Gorj", este decizia instanței.
Mihai Paraschiv a spus că va contesta în cele 15 zile pe care le are la dispoziție. "A fost o lipsă de comunicare, am înțeles că nu am depus ceva în termen, probabil taxă de timbru. Asta pentru că nu am primit nimic acasă, dar o să mă interesez despre ce este vorba și voi contesta", a spus Paraschiv.
Consilierul liberal a fost exclus din partid în luna ianuarie a acestui an, în ciuda opoziției primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Paraschiv a contestat excluderea și la partid, dar comisia de arbitraj nu s-a pronunțat, deși trebuia să o facă în 20 de zile. (R.S.)