Paraschiv a calificat echipa după ce a stat o oră pe bancă
Cel mai tânăr marcator din Liga 2 şi golgheterul celor de la ACS Viitorul Târgu Jiu a arătat de ce este curtat de mai multe echipe din Liga 1. Jucătorul care a spus că nu va mai continua la Târgu Jiu din vară, a înscris de două ori în meciul de cupă de la Cluj şi a adus o victorie importantă echipei.
Daniel Paraschiv, golgheterul celor de la ACS Viitorul Târgu Jiu, a părut să se răzbune pentru că a stat mai bine de o oră pe bancă în meciul de la Cluj. Întrat după mai bine de o oră de joc în meciul din Cupa României cu Universitatea Cluj, Paraschiv a reuşit să facă singur, în mai puţin de zece minute, ceea ce echipa nu reuşise până atunci. E adevărat că la ambele goluri pe care le-a marcat, Universitatea Cluj se afla în inferioritate numerică, dar contribuţia sa la calificarea în semifinale este una evidentă.
Meciul din cupă s-a jucat pe Cluj Arena, la două săptămâni după ce U Cluj învingea cu 2-1 echipa lui Flavius Stoican în Liga 2, la Târgu Jiu. Iar prin felul în care a început partida se părea că același deznodământ îl va avea și acest meci, gazdele deschizând scorul din minutul 1. ACS Viitorul s-a chinuit să marcheze în prima repriză, ratând prin Dragu (14) și având şi un şut al lui Țegle din afara careului. După o oră de joc părea că nimeni nu mai poate face nimic dar atunci Stoican l-a trimis pe teren pe golgheterul Daniel Paraschiv, omul care avea să schimbe soarta jocului, cu ajutor important din partea clujenilor.
Meciul care părea câștigat din minutul 1 s-a transformat în dezastru pentru Cluj după eliminarea lui Lichin, care şi-a lăsat echipa în inferioritate în ultimul sfert de oră şi a creat cadrul perfect pentru ca Paraschiv să se afirme. Golgheterul echipei lui Stoican nu a ratat nici o ocazie şi în mai puţin de zece minute a reuşit dubla, şi a ajuns la zece goluri marcate pentru actuala sa echipă, în campionat şi cupă, dintre acestea trei fiind înscrise în poarta clujenilor.
ACS Viitorul Târgu Jiu calcă astfel pe urmele celor de la Pandurii, și va juca în semifinalele Cupei României, acolo unde echipa fanion a orașului reușea să ajungă în 2007, când a fost eliminată chiar de câștigătoarea trofeului din acel sezon, Rapid București.