Pandurii semnează prelungiri de contracte

La Pandurii Târgu Jiu au demarat discuțiile cu jucătorii care mai sunt în lot pentru prelungirile de contracte. Antrenorul Adrian Bogoi a precizat că reprezentanții clubului discută deja cu jucătorii din lot eventualele prelungiri ale contractelor și că mulți fotbaliști, din lotul de 32 cu care Pandurii a încheiat returul, vor să continue să joace la Târgu Jiu.

Pandurii are încă un lot destul de numeros dacă va păstra toți jucătorii pe care i-a avut la final de sezon, cu excepția celor cinci care au plecat deja de la Târgu Jiu. Tudoran, Dodoi, Brînzan, Blejdea și Dănescu sunt cei care au semnat contracte cu alte echipe, dar din lotul de 32 de jucători mai rămân încă 27 care pot juca în continuare la Pandurii.

Antrenorul Adrian Bogoi a discutat deja cu conducerea pe tema prelungirii contractelor, fiind întrebat dacă dorește să renunțe la vreun jucător din lot. „Vom forma echipa în jurul unui nucleu de jucători care rămân aici, dintre cei vechi. După cum bine se știe deja cinci jucători au plecat și au semnat cu alte echipe, mai sunt și jucători la final de contract care nu știm dacă vor prelungi contractele. Eu am fost întrebat dacă doresc să îi păstrez. Și în mare aș dori să continue pentru că sunt jucători tineri și i-aș dori în continuare. Iar dacă avem posibilitatea aș dori să aducem și jucători care să ridice nivelul calitativ, pentru că avem nevoie”, a explicat Bogoi, care acum se află în vacanţă, dar va reveni peste zece zile la Târgu Jiu să definitiveze lotul.

Până atunci conducerea clubului va negocia cu cei rămaşi în lot eventualele prelungiri de contracte: „Eu am fost întrebat nominal dacă doresc să rămână jucătorii și, după cum se știe, eu cam de când am semnat la Pandurii, de un an și jumătate, nu mi-am exprimat dorința să plece vreun jucător la mai rău, numai la mai bine. Au plecat din alte motive, nu din cauza mea, cei care au plecat. Majoritatea au plecat că au avut oferte, alții au ales alte echipe din cauza problemelor financiare de la noi. Dar nu au plecat pentru că eu am dorit să plece. Încă nu s-au semnat prelungirile de contracte pentru cei care sunt încă în lot, dar au fost discuții preliminare cu ei și o parte dintre ei vor să continue la Târgu Jiu, dar vor și ei să știe pe ce se bazează exact. Situația financiară este foarte importantă pentru ei la începutul noului sezon”.

Bogoi a explicat deja că mai erau 6-7 jucători sub contract, iar dacă la aceştia se mai adaugă şi juniorii promovaţi de el la prima echipă deja are un prim 11. Totuşi o parte din cei aflaţi la final de contract, jucători care au evoluat titulari la unele meciuri, şi-au exprimat dorinţa de a continua cu Pandurii.

La final de sezon, pe lângă cei cinci fotbalişti care au plecat deja, mai făceau parte din lot: Bratu, Ciobanu, Almic, Costache, Nicolae Cotolan, Mihai Cotolan, Cristea, Dănăricu, Dinu Ivănescu, Milos Draka, Gheorghe, Kim Du Ho, Lică, Măicăneanu, Safta, Rasoveanu, Oiţă, Opriţa, Popescu, Raiciu, Şendroiu, Tănăsoiu, Teodosescu, Trancă, Mudăvoiu, Vasilescu şi Vodă.

Vizualizări: 1,019

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: