Pandurii rămâne fără directorul sportiv Camilian Floroiu

Aflat alături de Pandurii Târgu Jiu în perioada dificilă a insolvenţei, directorul sportiv al gorjenilor intenţionează să plece de la echipă la finalul sezonului. Camilian Floroiu a precizat  că va finaliza contractul cu echipa de tradiţie din Târgu Jiu în vara acestui an.

Directorul sportiv al celor de la Pandurii, Camilian Floroiu, va părăsi echipa la finalul sezonului. Motivele sunt personale, oficialul precizând că vrea să acorde mai mult timp familiei dar acuză şi o stare de oboseală. „Indiferent de cât de bine va fi, și sper din suflet ca echipei să-i fie bine, nu mai pot din punct de vedere fizic. Sunt epuizat, după trei ani de zile, și nu am crezut niciodată că în fotbal se poate ajunge la un asemenea nivel. Nu există o zi liberă, nu țin minte să fi stat o zi acasă. Vreau să stau acolo în tribună și să mă bucur de joc”, a spus Floroiu la Accent Tv, unde a explicat de ce membri asociaţi trebuie să plătească clubului acele sume de bani pe care s-au angajat că le vor achita pentru a scoate clubul din insolvenţă: „Vor trebui introduși membri noi în AGA. Apoi demarate negocierile cu foștii membri asociați, implicit demarat procesul pentru recuperarea anumitor sume de bani la care s-au înscris, pentru că nu e nimic de ascuns, atunci când au băgat clubul în insolvență. Ei au spus că vor susține Pandurii până când clubul va ieși din insolvență, lucru care nu s-a mai întâmplat. Din punctul meu de vedere, între acești noi membrii asociați, să se regăsească unul-doi membri de calibru, potenți financiar, care să gestioneze această activitate. Sper ca, la un moment dat, statornicia și nebunia oamenilor care au muncit pentru Pandurii, îi va determina pe alți oameni să preia frâiele acestei echipe”.

Camilian Floroiu a fost numit director sportiv la Pandurii în 2019, atunci când l-a înlocuit pe Iosif Biro.

Vizualizări: 850

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: