Pandurii, învinsă acasă de Tractorul Cetate

Pandurii Târgu Jiu a jucat joi seara cel de-al doilea amical din pregătirea de vară, de fapt un joc de verificare nu pentru echipă ci pentru jucătorii aflaţi în probe. Tinerii care au îmbrăcat tricoul echipei Pandurii, majoritatea pentru prima dată cu ocazia acestui meci, au fost învinşi de echipa doljeană Tractorul Cetate, scor 1-2.

Antrenorul Adrian Bogoi a trimis pe teren toţi jucătorii pe care îi are în probe în această perioadă, atât cei veniţi săptămâna trecută sau la începutul acestei săptămâni cât şi cei ajunşi abia miercuri la Târgu Jiu.

În poartă au intrat cei doi portari veniţi pentru probe la Pandurii iar pe teren alţi zece jucători aflaţi în probe dar şi patru dintre componenţii lotului care au jucat mai puţin sau deloc sezonul trecut, Rareş Cristea care a fost accidentat, Robert Lică şi el cu probleme medicale în prima parte a pregătirii, Marius Almic şi Ovidiu Rasoveanu, ultimul fiind şi marcator al golului celor de la Pandurii. Pentru oaspeţii care l-au avut în teren pe fostul jucător de Liga 1 la Steaua şi Craiova, Dorel Stoica,  au marcat Puţintelu şi Brebenel. În următoarele zile antrenorul gorjenilor va renunţa la o mare parte dintre tinerii pe care i-a avut în probe în această săptămână, nefiind mulţumit după acest meci de randamentul lor. Jucătorii aflaţi deja sub contract cu Pandurii, au fost spectatori la acest meci după ce joi au efectuat un singur antrenament, cel de dimineaţă. Nici juniorii clubului care se pregătesc cu echipa nu au fost trimişi pe teren la acest joc amical, ei urmând să fie folosiţi la următoarele meciuri de verificare.


 

Vizualizări: 1,643

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: