Pandurii, blocaţi în zona roşie a clasamentului. Un punct cu Snagov!

Echipa lui Adrian Bogoi a obţinut un punct din confruntarea de miercuri cu Sportul Snagov, echipă aflată pe locul 9 în clasament. Primul gol al partidei de la Motru a fost înscris de Pandurii pe finalul primei reprize. Bucuria a ţinut puţin, golul egalării venind în min. 52, scorul final fiind 1-1.

Pandurii Târgu Jiu a remizat miercuri, pe teren propriu, cu Sportul Snagov, scor 1-1. Gazdele au deschis scorul pe finalul primei reprize. Băjan a centrat de pe partea dreaptă, Ionică a deviat pe spate, iar Adrian Şut a împins balonul în poartă, din 5 metri.

Golul egalării a picat în min. 52. O lovitură de colţ a fost reluată din 8 metri, cu latul, de Dragoş Huiban, scăpat din marcaj. 

Pandurii rămâne pe locul 18, retrogradabil, cu 30 de puncte, şi va întâlni sâmbătă, în deplasare, de la ora 17.00, ASU Politehnica Timişoara. Directorul sportiv de la Pandurii, Emil Dică, spunea înainte de meci că echipa riscă desfiinţarea dacă va retrograda. „Nici nu vreau să iau în calcul această posibilitate. Dacă ar retrograda în Liga a III-a, probabil ar fi sfârşitul. Nu ar fi bine pentru acest oraş, acest judeţ. Din păcate, autorităţile sunt foarte departe de noi în acest moment. Ar fi păcat să fie încă o echipă din România care acum câţiva ani juca în Europa şi să dispară”, a spus Dică la Radio Infinit.

Alte rezultate:

CS Afumaţi - Luceafărul Oradea: 2-1 

CS Baloteşti – Ripensia: 3-1 
Călăraşi – Foresta: 3-1 
Metaloglobus – Chindia: 1-1 
Mioveni – Brăila: 0-1 

Clinceni - FC Argeș: 2-4 
UTA - ASU Poli: 3-0, la „masa verde”

Vizualizări: 540

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: