Pandurii au fost colindaţi de Crăciun

Fotbaliştii de la Pandurii au avut parte ieri de o vizită specială, un grup de colindători de la Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu condus de Viorel Gârbaciu. Directorul Şcolii este şi cel care a scris versurile şi a compus imnul oficial al echipei Pandurii. Fiind şi prieten al antrenorului Pustai, Gârbaciu a dorit să-i facă o surpriză plăcută. În jur de 40 de colindători de diferite vârste şi un ansamblu de instrumentişti au umplut vestiarul echipei şi le-au prezentat jucătorilor un program de colinde româneşti.

Pentru jucătorii străini din lot vizita, dar şi repertoriul de colinde pregătit s-au dovedit a fi exotice, toţi filmând sau fotografiind programul şi recunoscând majoritatea că nu au mai avut parte de aşa ceva. Doar româno-brazilianul Eric s-a putut lăuda că a mai primit colindători de Crăciun pentru că s-a aflat în ţară cu ocazia sărbătorilor, alături de familia sa. Şi pentru că se pregăteşte să devină român cu acte în regulă, Eric e chiar decis să înveţe colinde pentru a-l învăţa la rândul său pe fiul său Deric să le cânte. Eric a fost în centrul atenţiei şi de această dată, el fiind cel mai solicitat pentru fotografii de către tinerele din ansamblu. Şi pentru a vedea dacă seamănă cu pandurul de pe emblema clubului, Eric a împrumutat o căciulă de oaie specifică zonei cu care a dorit să se fotografieze. (A.A.)

COLINDATORI_PANDURII_1

Vizualizări: 193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: