Pandurii ar vrea să inaugureze stadionul cu un amical
A început procedura de recepţie a Stadionului Municipal din Târgu Jiu, iar arena de 12.386 de locuri ar putea fi inaugurată pe data de 5 octombrie, când este programat meciul Pandurii Târgu Jiu şi Petrolul Ploieşti, contând pentru etapa a 10-a din campionatul Liga 2.
Primarul Marcel Romanescu are în plan şi un joc al echipei naţionale de tineret, însă programul selecţionatei U21 pentru perioada următoare este deja stabilit şi este imposibil să mai ajungă la Târgu Jiu.
Municipalitatea a luat în calcul inaugurarea stadionului din Târgu Jiu şi a prevăzut în buget o sumă pentru acest eveniment care, deocamdată, nu se poate spune cu exactitate când va avea loc.
Primarul Târgu Jiului, Marcel Romanescu, ia în calcul şi un meci oficial al echipei Pandurii, dar are şi alte variante. După prima inspecţie a stadionului s-au descoperit deja unele probleme şi va mai trece ceva timp până când va avea loc predarea stadionului către Primăria Târgu Jiu, proprietarul de drept al bazei sportive. După ultimele declaraţii, arena de la malul Jiului ar putea fi împărţită între divizionarele secunde Pandurii Târgu Jiu şi ACS Viitorul Târgu Jiu, dar şi ”FC U” Craiova (Liga 3) care şi-a manifestat intenţia de a evolua tot la Târgu Jiu. Luată în calcul de Primăria Târgu Jiu pentru a juca pe noua arenă, CSU Craiova a găsit deja un stadion mai aproape de baza din Craiova unde să evolueze, stadionul Extensiv.
Conform unui contract mai vechi de comodat, Pandurii are drept de folosiţă gratuită a arenei până în anul 2022. Pentru celelalte echipe doritoare să închirieze arena, Primăria Târgu Jiu ar putea percepe o taxa de 5000 euro pe meci, taxă avansată de primarul Marcel Romanescu în vară.
Pandurii sunt direct interesaţi ca noua arenă să se inaugureze cât mai repede pentru că joacă pe un teren sintetic neadecvat pentru meciuri din Liga 2. ”Noi am vrea să se inaugureze stadionul cât mai repede, chiar la următorul nostru meci de acasă, cu Petrolul. Îl putem inaugura chiar şi mai devreme, printr-un amical cu una dintre echipele Craiovei, atât cea din Liga 1, cât şi cea din Liga 3, nu contează care dintre ele. Depinde care are dată liberă disponibilă, după meciurile din şaisprezecimile Cupei României”, a spus pentru Pro Sport Marin Condescu, preşedinte al Adunării Creditorilor clubului din Târgu Jiu.
Cert este că Pandurii va fi nevoită să prelungească omologarea terenului sintetic dacă Primăria Târgu Jiu nu va prelua stadionul în următoarea săptămână, pentru că gorjenii nu mai au omologat terenul sintetic pentru meciul cu Petrolul din etapa a 10-a.