Ordin de protecție după 20 de ani de căsnicie
O femeie din Târgu Jiu a obținut la începutul acestui an ordin de protecție împotriva soțului cu care a conviețuit două decenii. Cei doi locuiesc separat de două luni, el mutându-se la tatăl său. Femeia spune că bărbatul nu înțelege că nu mai pot conviețui și se opune și divorțului. Mai mult, o urmărește, o amenință cu moartea și o lovește, în nenumărate rânduri venind în domiciliul părinților săi, lovind-o și amenințând-o, distrugând diferite bunuri.
Poliția a fost cheamă să intervină inclusiv în zilele de 1 și 2 ianuarie. „Astfel, în data de 01 ianuarie 2018 a venit de două ori, o dată in jurul orei 10 și în jurul orei 14.30, iar în data de 02 ianuarie 2018, acesta a venit pe la orele 15,00 înarmat fiind cu diferite obiecte (blăni, coadă de topor) și a lovit cu coada de topor în geamul de la ușă, a spart geamul, după care a pătruns în casă fără voia ei, a început să o lovească, să o tragă de mâini, cu scopul de a o duce în mașina pe care o avea parcată afară”, se arată în declarația dată instanței.
Femeia a mai spus că bărbatul o urmărește și prin oraș, o amenință cu moartea, vine la ea acasă şi o imobilizează, târând-o spre mașină, fiindu-i teamă să meargă singură.
Bărbatul a recunoscut doar că a mers la femeie acasă pentru a o convinge să reia relația, mai ales că au un băiat de 15 ani, dar neagă că ar fi fost agresiv. Judecătorii au admis cererea femeii și i-au interzis bărbatului ca, timp de șase luni, să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri de soția sa. (A.A.)