ONU face apel la încetarea focului pentru a pune capăt „suferinței epice” din Gaza
Organizația Națiunilor Unite a cerut o încetare imediată a focului pentru a pune capăt „suferințelor epice” din Fâșia Gaza, după ce atacurile aeriene israeliene au ucis peste 700 de persoane într-o singură zi, scrie The Guardian.
Secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat marți că bombardarea și blocarea Gazei echivalează cu „pedeapsa colectivă a poporului palestinian” și o încălcare a dreptului internațional, comentarii care au declanșat o dispută acerbă cu Israelul.
„Pentru a ușura suferința epică, faceți livrarea ajutoarelor mai ușoară și mai sigură și facilitați eliberarea ostaticilor. Îmi reiterez apelul pentru o încetare a focului umanitară imediată”, a spus el.
Atacuri aeriene au ucis cel puțin 704 de persoane în ultima zi, ducând numărul total de morți din Gaza după 18 zile de bombardamente la 5.791, inclusiv 2.360 de copii, a declarat Ministerul Sănătății condus de Hamas.
Douăzeci de camioane de ajutor care se așteptau să intre marți pe teritoriul asediat nu au putut trece în Gaza din Egipt, pe fondul certurilor dintre Israel, Egipt, SUA și ONU cu privire la procedurile de inspectare a transporturilor.
Întrebat de reporterii de la Washington dacă ajutoare ajunge în Gaza, președintele SUA, Joe Biden, a răspuns: „Nu suficient de repede”.