Olanda: Cinci români au murit, iar alţi trei au fost răniţi

Cinci cetăţeni români au murit, iar alţi trei au fost răniţi în Olanda, după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit frontal cu un camion, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de presa olandeză.

Microbuzul în care se aflau românii s-a lovit frontal luni cu un camion, pe Drumul naţional N270, în apropierea localităţii olandeze Helmond. În microbuz erau opt cetăţeni români, angajaţi ai companiei olandeze Van Rooi.

Cinci români au murit, iar alţi trei au fost răniţi grav în accident, informează site-ul de ştiri Omroepbrabant.nl.

Numeroase echipaje ale poliţiei şi ambulanţelor au intervenit la locul accidentului.

Autorităţile olandeze investighează circumstanţele producerii accidentului.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că monitorizează situaţia celor trei români răniţi în Olanda. "Ambasada României la Haga urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 19 martie 2018, în localitatea Helmond din Regatul Ţărilor de Jos, incident soldat cu decesul a cinci cetăţeni români şi rănirea altor trei. Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru informaţii suplimentare cu privire la identitatea şi situaţia persoanelor afectate", se arată într-un comunicat al MAE.

 
 
 

Vizualizări: 4,278

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: