Oana Băluță, conferențiar universitar, este una din vocile care cer măsuri reale de protecție a femeilor și copiilor care sunt victime ale violenței în familie. După tragedia de la Motru, când o femeie a fost torturată două ore până a murit, Oana Băluță scrie că nu putem aștepta soluții numai de la autorități, câtă vreme noi suntem indiferenți.

Postarea Oanei Băluță

O femeie de 34 de ani a fost bătută și torturată de bărbatul cu care avea o relație. I-a tăiat urechea, bucăți din scalp, a crestat-o cu ciobul oglinzii pe față, vecinii au auzit strigătele femeii – care nu cred că mai pot fi numite strigăte în atare condiții – și nu au intervenit. Le era frică de bărbat.

Le-a fost frică să nu primească amendă că apelează degeaba 112. Le-a fost ce vreți voi, numai milă, nu. Măcar aia. Nici indignare, nici furie. Unii se pare că erau pățiți înrelație cu individul. Chiar și așa. Țipi când te tai cu un cuțit, dar să treci prin ce a trecut această femeie. Vecinii ăia au auzit urlete de groază. I-a durut la bască. Dacă judec? Da. Îi judec fiindcă mi s-a luat să mă îndrept numai înspre instituții și să scuz comunitatea locală. De la vecini, la preot (nu știa? Foarte rău, sunt gata să pariez că măcar un vecin mergea la Biserică), la toți care știau și au normalizat bătaia.

Degeaba așteptăm noi numai de la Poliție. Degeaba așteptăm noi numai de la judecători. Degeaba așteptăm noi numai de la medici. Degeaba așteptăm noi numai de la victime. Până când nu o să ne mișcăm individual fundul și să arătăm că ne pasă și că nu tolerăm atare interacțiuni și comportamente, degeaba. Să intervii. Mai ales într-o situație de o asemenea amploare. Femeile strigă de obicei când sunt lovite. Sunt gata să pariez că știți. Să trăiască oamenii aceia cu strigătele femeii în propria lor conștiință.

Violența este endemică în țărișoara noastră. Nu o fi singura, dar ea mă interesează în mod deosebit fiindcă aici trăiesc. România a fost condamnată de CEDO din cauza modului dezastruos în care a abordat un caz de violență – femeia a fost considerată victimă provocatoare, printre altele. Foarte multe femei sunt bătute ori suferă de o altă formă de violență. De multe ori sunt și copii implicați în relațiile astea abuzive. Ei nu pot să aleagă. Adulții, da. Fiindcă adulții pot să aleagă, mă întreb până când mai doarme Ministerul Educației?

Cât mai durează până va introduce o disciplină serioasă în școală legată de depturile femeilor, respectul pentru oameni, gestionarea neviolentă a situațiilor tensionate și așa mai departe. Eu înțeleg că multe tunuri și așteptări sunt îndreptate înspre polițiști și judecători, dar oameni buni, interacțiunea dintre femei și bărbați în relația de cuplu se modelează și prin școală. Unde este școala publică în tot acest scenariu? Măcar din 1995 se vorbește despre violența în familie. Dar, în acești 27 de ani, unde este Ministerul Educației ca să acționeze în zona de prevenție?

Despre crima de la Motru puteți citi AICI și AICI.