O siguranță arsă a oprit oxigenul pacientului Covid. De ce a murit salariatul DSP Gorj!
Conducerea Serviciului de Ambulanță Județean Gorj a venit cu precizări după ce a apărut informația că aparatul de oxigen din autospeciala care transporta un pacient cu Covid s-a defectat. Este vorba de un salariat din Direcția de Sănătate Publică Gorj, care a murit la scurt timp după ce a fost preluat de la spitalul de la Târgu Cărbunești, pentru a fi transferat la București.
Adrian Dobrin avea 48 de ani și era inspector șef la Inspecția Sanitară de Stat din cadrul DSP Gorj. Pacientul a fost preluat de la spitalul Covid din Târgu Cărbunești, având infecția cu noul coronavirus și pnemonie acută severă bilaterală, dar și alte diagnostice.
Constantin Mitroi, directorul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, a explicat ce s-a întâmplat. “A fost preluat pe ventilator pentru a fi transportat la București. La intrare în Rm Vîlcea, din cauza unei siguranțe care s-a ars, ventilatorul de pe ambulanță nu a mai funcționat și atunci echipajul de pe ambulanță a trecut pe ventilare mecanică, pe balon. S-a luat hotărârea de a intra imediat în unitatea de primiri urgențe a spitalului din Vîlcea pentru stabilizare”, a spus Mitroi.
Pacientul a mai trăit câteva ore după acest incident. “Au ajuns cu pacientul în UPU la 17.30, s-a reușit cât de cât o stabilizare a pacientului, dar ulterior starea acestuia a început să se agraveze. La ora 20.00 a intrat în stop cardio respirator, manevrele de resuscitare fiind inutile”, a spus șeful SAJ Gorj.
Mitroi nu crede că decesul a fost cauzat de defecțiunea la aparatul de oxigen de pe ambulanță, câtă vreme pacientul a fost ventilat mecanic în cele câteva minute până la ajungerea la spital.
Mitroi a cerut o notă informativă echipajului, dar spune că nimeni nu putea să prevadă defecțiunea, iar salariații au reacționat conform procedurii. (A.A.)
actualizare: Prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega, va trimite luni, 8 martie 2021, Corpul de Control la Serviciul de Ambulanță Gorj, pentru a verifica dacă s-au respectat toate procedurile în cazul decesului șefului Inspecției Sănătate Publică din cadrul DSP Gorj. La finalul verificărilor, raportul Corpului de control al prefectului va fi făcut public.