O școală în stare avansată de degradare va fi modernizată
O școală în care nu s-a mai investit un leu de mai bine de 15 ani va intra în reabilitare, promit autoritățile locale din comuna gorjeană Dănești. Este vorba de unitatea de învățământ din satul Văcarea, acolo unde elevii nu învață în condiții tocmai bune. Și preșcolarii din Dănești vor fi mutați din atelier într-o grădiniță nouă.
Pentru modernizarea școlii din satul Văcarea, autoritățile locale din comuna Dănești au alocat de la bugetul local 80.000 de lei. ”Trebuie să modernizăm de urgență școala din satul Văcarea, pentru că este într-un stadiu avansat de degradare, arată destul de rău, nu are încălzire centrală, clasele sunt foarte înalte și nu țin cald, grupurile sanitare sunt făcute într-o altă clădire. Aici nu s-a mai investit nimic de aproximativ 15 ani și, chiar dacă nu sunt mulți elevi, și aceștia au dreptul la condiții mai bune”, a declarat Mădălin Paliță, primarul din comuna Dănești.
Autoritățile locale din comuna Dănești au obținut fonduri guvernamentale și pentru realizarea unei grădinițe cu program normal. ”Suntem în faza de proiectare la grădinița cu program normal din satul Dănești. În prezent preșcolarii învață într-un fost atelier al școlii. Vorbim de un spațiu foarte mic, dar care a fost amenajat cât de cât. Este singura grădiniță din comună cu o singură sală și grupuri sanitare. Vreau ceva mai mare și mai modern. Lucrările la noua grădiniță vor fi gata în maxim un an de zile”, a mai spus Mădălin Paliță.