O nouă tehnologie de extragere a dioxidului de carbon din aer

Pe măsură ce emisiile continuă să crească, o tehnologie care extrage dioxidul de carbon din atmosferă este tot mai necesară pentru a atinge obiectivele climatice. Captarea directă a aerului (DAC) este o tehnologie nouă și promițătoare pentru a extrage dioxidul de carbon din mediul ambiant prin absorbanți lichizi sau solizi.

CO2 furnizat de acest proces poate fi fie stocat în formațiuni geologice, fie utilizat ca materie primă pentru producerea de combustibili neutri din punct de vedere al carbonului și purtători de energie. Pentru cercetarea sa de doctorat, Francesco Sabatino a proiectat și optimizat procese pentru producerea de gaz natural sintetic din dioxid de carbon captat din aer și hidrogen regenerabil, a informat Tech Xplore.

Decarbonizarea completă a mediului nu va avea loc peste noapte, unele sectoare (cum ar fi aviația) necesitând un salt tehnologic crucial pentru a deveni pe deplin independente de sursele de carbon. Utilizarea purtătorilor denși de energie produși din carbon atmosferic și hidrogen regenerabil ar reduce sau chiar elimina emisiile de surse distribuite și greu de decarbonizat, cum ar fi cea asociată sectorului transporturilor.

Captarea directă a aerului (DAC) încă este o tehnologie foarte costisitoare dar cu un potențial ridicat de îmbunătățire. Costul ridicat al proceselor actuale DAC ar avea o pondere considerabilă în economia oricărui sistem de captare și utilizare a CO2.

Primul obiectiv al cercetării doctorale a lui Sabatino a fost optimizarea proceselor DAC pentru a le reduce costurile. În colaborare cu echipa sa, el a investigat cele mai mature și eficiente procese DAC, care captează CO2 prin soluții apoase de hidroxid de potasiu sau prin absorbție pe diferite materiale solide.

Vizualizări: 1,540

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: