O nouă serie de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni

Conducerea Casei Județene de Pensii a anunțat că s-au primit o nouă serie de bilete de tratament balnear cu data de intrare în perioada 20 – 24 aprilie 2023.

În această serie, Casei Județene de Pensii Gorj i-au fost repartizate 68 de bilete pentru tratament balnear numai pentru unitățile de tratament din proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice București. 

Din cele 68 de bilete pentru tratament balnear primite de către CJP Gorj, 35 de bilete au fost alocate automat, prin aplicația SPA, solicitanților în funcție de punctajul obținut. Repartizarea nominală pe stațiuni este afișată la sediul instituției, cât și pe site-ul CJP Gorj.

„Biletele de tratament balnear, atât cele repartizate cât și cele nerepartizate, se vor distribui în zilele de 05, 06, 07 și 10 aprilie 2023. În cazul în care titularul nu se prezintă pentru ridicarea biletului până la data programată, repartiția este anulată, iar biletul se redistribuie altui solicitant.

Casa Județeană de Pensii Gorj mai are bilete disponibile în Bala, 16 locuri, Geoagiu și Amara, câte patru locuri, Olănești, 3 locuri, Pucioasa, Moneasa, 1 Mai, câte 2 locuri. 

Aceste locuri se pot elibera persoanelor interesate, indiferent dacă au depus sau nu cerere. Toate biletele nevalorificate până în data de 10 aprilie 2023, ora 16:00, vor fi redistribuite începând cu data de 11 aprilie 2023, ora 8:30, până inclusiv în data de începere a seriei.

Biletele de tratament balnear se eliberează beneficiarilor numai după legitimarea acestora, acestea fiind eliberate doar personal, titularului sau unei alte persoane, desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear“, se arată într-un comunicat al Casei Județene de Pensii Gorj.

Vizualizări: 601

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: