O nouă misiune pentru salvamontiștii gorjeni. "Să sperăm că ajungem la timp!"

Salvamontiștii gorjeni au fost solicitați, marți seara, să salveze o persoană accidentată într-o localitate de sub munte. Salvatorii atrag atenția din nou că legea nu le permite să folosească girofarul și să aibă prioritate în trafic, ca Poliția sau ISU. De aproape șase ani, parlamentarii dezbat legea care le-ar da prioritate și salvamontiștilor în trafic, dar fără să ia vreo decizie. 

"Acțiune în derulare a salvamontistilor din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj pentru salvarea și transportul la spital a unei persoane accidentată în zona submontana a județului Gorj. Intervin, ca resursa de sprijin la solicitarea ISU, salvamontiștii din cadrul bazei Salvamont Târgu Jiu cu o ambulanta Salvamont care, din păcate, datorita legislației neactualizate nu poate circula în regim prioritar și nu poate folosi mijloacele de semnalizare acustica și vizuala. 

Sa speram ca echipajul Salvamont va ajunge la timp la locul accidentului aflat la circa la 40 km. Este a treia intervenție de astăzi a salvamontiștilor gorjeni, într-un dintre cele două de azi fiind necesara și transportul la spital al victimei, în aceleași condiții, fără prioritate în trafic", este mesajul celor de la Salvamont. 

Vizualizări: 1,302

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: