Dosar penal la vârsta de 17 ani
Inconșiența îl va costa scump pe un adolescent din Gorj! Acesta a fost prins de polițiști la volanul unui tractor. Utilajul fususe furat chiar de la tatăl său.
Pentru gestul lui, tânărul s-a ales cu dosar penal.
„La data de 11 iulie a.c.,polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au depistat în trafic, un tânăr de 17 ani, în timp ce conducea un tractor pe DJ 674 C Șomanești, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că tractorul aparținea tatălui său, iar tânărul de 17 ani îl sustrăsese de la acesta.
Conducătorul vehiculului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Gorj.