O nouă întâlnire între sindicate și administrația CE Oltenia. Ce s-a discutat!
Sindicatele și administrația CE Oltenia s-au întâlnit azi în comisia de negociere, dar nu au fost luate decizii, explică sindicalistul Constantin Mitrescu.
Liderul sindicatului Energia Rovinari este de părere că trebuie găsite soluţii, astfel încât salariaţii CEO să nu aibă de suferit. În contextul în care planul de restructurare presupune că la finalul anului 2023 personalul va fi redus, iar 3.500 dintre angajaţi ar trebui să fie disponibilizaţi, Mitrescu spune că vor mai urma şedinţe pentru rezolvarea acestei probleme:
"Nu s-a ajuns la nicio concluzie. Astea nu se negociază, sunt lucruri pe care nu le trecem în actul adiţional. Am negociat altceva. S-au spus problemele care sunt. De altfel, s-au prezentat şi în ultimele două şedinţe pe care le-am avut săptămâna trecută şi acum două săptămâni.
Administraţia va trebui să găsească soluţii, fără să umble la personal, fără să umble la veniturile salariaţilor, astfel încât să-şi reducă cheltuielile. Cei 1.800 de salariaţi fac parte din situaţia asta, dar nu s-a luat încă vreo decizie să le încetezec contractul. Sunt fel şi fel de discuţii. Încă nu s-a terminat”, a transmis sindicalistul pentru ziarul Pandurul.