O localitate din Gorj, căutată de investitori, dar nu se înțeleg la preț cu localnicii

O comună din Gorj este căutată de investitori însă nu se concretizează nimic. Vorbim de localitatea Lelești, aproape de municipiul Târgu-Jiu care beneficiază de infrastructură și utilități, însă unitatea administrativ teritorială nu are teren să pună de dispoziția investitorilor.

Puși în legătură cu localnicii care dețin terenuri, investitorii fac în cele din urmă cale întoarsă pentru că nu ajung la nicio înțelegere.

”Am tot avut solicitări din partea investitorilor, am purtat și discuții aici la primăriei, dar din păcate nu am ajuns la nicio înțelegere pentru că unitatea administrativ teritorială nu deține terenuri. Nu avem terenuri în domeniul public, așa că discuțiile cu noi nu prea își au rostul deși investitorii sunt interesați de comuna Lelești pentru că este aproape de Târgu-Jiu, avem infrastructură rutiere, utilități, dar nu avem terenuri”, a declarat primarul Laurențiu Turcilă.

Edilul susține că nu de puține ori  pus investitorii în legătură cu cetățenii care dețin terenuri, însă niciodată nu s-a ajuns la nicio înțelegere. ”Noi i-am pus în legătură cu sătenii care au terenuri, dar de aici ține de fiecare care vrea sau nu să își vândă proprietatea.  Investitorii sunt oameni cu bani nu pot să aștepte după oameni să-și perfecteze actele, să facă succesiuni sau să vorbească cu nu știu câți pentru câte o fâșie. Vor suprafețe mari, să le cumpere repede”, a mai spus edilul din Lelești.

Vizualizări: 8,559

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: