O gorjeancă a câștigat semi-maratonul de la București
O sportivă din Gorj s-a impus la competiția organizată de Constantina Diță la București, semi-maratonul Wizz Air Bucharest International by Constantina Diță. Este vorba de Adela Bălțoi Dumitrescu, sportivă plecată de la Târgu Jiu și legitimată acum la ACS Sportul Feroviar.
Atleta gorjeancă Adela Bălțoi Dumitrescu de la ACS Sportul Feroviar este câștigătoare din acest an a semi-maratonului de la București, competiție denumită Wizz Air Bucharest International by Constantina Diță.
Gorjeanca și-a trecut în palmares o nouă medalie prețioasă reușind să ia aurul la această competiție. Atleta a fost formată la CS Pandurii dar cum condițiile de la Târgu Jiu nu sunt propice performanței la nivel înalt, în sensul că cluburile nu își permit să susțină financiar sportivi seniori, Adela Bălțoi a căutat un club care să îi susțină performanțele.
Sportiva legitimată acum la ACS Sportul Fedroviar s-a impus în cursa de 21 de kilometri, din cadrul concursului Wizz Air Bucharest International by Constantina Diță.
Atleta s-a situat pe locul 1 pe echipe împreună cu CSM Caransebeș, alături de Liliana Dragomir și Alina Preda. Sportiva a bifat și un nou record personal pe această distanță, terminând cursa cu timpul 1h 15 min 20s deși a mărturisit după cursă că nu a fost ușor fiind și pantă pe o porținune de traseu. Adela Bălțoi și-a îndeplinit obiectivul și a reușit un record personal, acum așteptând cursa de maraton de pe data de 14 mai.