O firmă din Spania recrutează 800 de români
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunţă organizarea de selecţii pentru recrutarea a 800 de persoane care să lucreze în agricultură în Spania, cu un salariu de 40,43 de euro brut pe zi. Potrivit ANOFM, recrutările sunt pentru SUREXPORT Compania Agraria SL, Spania, iar durata contractelor de muncă este de aproximativ trei luni, cu data estimată de începere 15 februarie şi salariul de 40,43 euro brut/zi, conform Convenţiei colective aplicabile, plătibil la două săptămâni prin transfer bancar.
Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi /39 de ore pe săptămână, împărţite în 6 zile, ziua a șaptea fiind zi de odihnă (aceasta poate să nu coincidă cu duminica). Programul de lucru începe la primele ore ale dimineţii. În decursul celor 6,5 ore este prevăzută o pauză de o jumătate de oră. Cazarea este asigurată de angajator, iar lucrătorul trebuie să plătească 1,6 euro/zi pentru cheltuieli.
Înscrierile au loc până în 10 decembrie, iar dosarul pentru înscriere trebuie să conţină următoarele documente: copie CI sau BI, CV Europass în limba română, adeverinţă medicală, cu menţiunea „apt pentru muncă”. Selecţiile se vor desfăşura în perioada 11-15 decembrie. (A.A.)