O avocată din Târgu Jiu speră să îngheţe francul elveţian și la Curtea de Apel Craiova

Mai mulţi avocaţi îşi pun speranţa într-un demers iniţiat de Parchetul General care vrea o analiză pentru promovarea unui recurs în interesul legii privind practica neunitară în domeniul litigiilor pe creditele în franci elveţieni. În acest fel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea tranşa dacă toate instanţele vor trebui să admită, în toate litigiile, conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării sau dacă vor trebui să respingă toate cererile debitorilor de acest gen.

Printre cei care s-au alăturat demersului este şi o avocată din Târgu Jiu. Marilena Purdea speră ca, în final, Curtea Supremă să stabilească o practică la nivelul întregii ţări şi să stabilească modul în care instanţele să trateze problema litigiilor constituite în jurul creditelor în franci elveţieni.

„Primul pas este ca Înalta Curte să fie sesizată de Parchet. Am transmis şi eu o listă cu problemele de drept pe care să le adauge Procurorul General în cererea sa. Voi reprezenta o astfel de cauză la sfârşitul acestei luni, la Curtea de Apel Craiova. Asta înseamnă ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să unifice practica instanţelor, să spună care instanţă judecă drept şi corect interpretând corect Legea 193/2000, Directivele Uniunii Europene”, a transmis avocata.

Mii de clienţi au dat băncile în judecată după ce cursul francului elveţian a explodat, iar avocaţii urmăresc să-l îngheţe la valoarea din momentul semnării contractului. „Practica Tribunalului Gorj din 2014, de când am declanşat eu îngheţarea sau stabilizarea cursului leu-franc elveţian la cursul de semnare, după părerea mea, este foarte bună. Sunt sigură că vom avea recursuri, iar unele instanţe admit recursurile băncilor. Sperăm la o veste bună în final”, a mai transmis avocata Purdea.

Vizualizări: 5,136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: