Nunţile romilor au terorizat un cartier din Târgu Jiu
Localnicii din cartierul Tismana sunt terorizaţi de nunţile cetăţenilor de etnie romă din cartierul Meteor. Oamenii se plâng că romii şi-au făcut un obicei în a-şi organiza nunţile, botezurile şi alte evenimente în poiana din spatele cartierului Tismana, deranjând ordinea şi liniştea publică. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu nu prea au ce face, invocând proprietatea privată.
Mai mulţi cetăţeni din cartierul Tismana sunt semnatarii unei reclamaţii care a ajuns deja la Primăria Târgu Jiu. Oamenii sesizează faptul că poieniţa din spatele cartierului este acaparată de petrecerile romilor care nu se dau înapoi de la a chefui până noaptea târziu. „Acum, că a început sezonul nunţilor, încep de joi şi se termină luni dimineaţa. Nu chiar în fiecare săptămână, dar o dată la două săptămâni, sigur. Şi nu numai nunţi! Dacă i se scoală unuia să asculte muzica la ora 2 ziua la maxim, o face”, a spus un cititor.
Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu spun că reclamaţia a ajuns şi la primărie de unde a plecat spre Edilitara şi Poliţia Locală. „Terenurile nu sunt ale primăriei, ci mare parte din ele sunt ale unor privaţi. Am încercat şi luni să luăm legătura măcar cu o parte din cei care semnează reclamaţia, dar nu i-am găsit acasă. Poliţia Locală o să insiste, o să le dea numărul de la dispecerat, dar este important să sune atunci când se întâmplă evenimentul, pentru ca ei să poată lua măsuri”, a declarat Anamaria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.