Număr mai mic de infectări
779 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV-2 au fost raportate luni de Grupul de Comunicare Strategică, fiind cel mai mic număr din ultimele săptămâni. Gorjul este trecut cu 22 de cazuri noi, Doljul cu 21, Mehedinți cu 11, Olt cu 9 și Vîlcea cu 39. Luni sunt însă raportate cazurile de duminică, atunci când sunt prelucrate mai puține teste.
Au fost înregistrate 29 de decese (18 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.
28 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.763 Dintre acestea, 476 sunt internate la ATI.
Până astăzi, 10 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 62.547 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 30.311 pacienți au fost declarați vindecați și 6.497 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
actualizare: Potrivit Direcției de Sănătate Publică Gorj, 1127 persoane au fost confirmate cu COVID-19 de la începutul pandemiei, din care 826 persoane sunt vindecate, externate si la domiciliu, iar 43 persoane au decedat. ”Față de ultima informare, a mai fost înregistrat un deces. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 62 de ani cu demență senilă, polineuropatie senzitivă, atrofie cerebeloasă și corticală severă, cardiopatie ischemică cronică”, au transmis autoritățile.