„Nu noi avem complexul CFR Cluj ci ei au complexul Pandurii!”
Pandurii au şansa azi să treacă de CFR Cluj şi să acceadă din nou în semifinalele Cupei României, aceasta fiind cea mai bună performanţă a echipei gorjene de până acum. Vicepreşedintele Viorel Temelescu a explicat ieri că obiectivule chipei Pandurii este în cupă participarea în finala competiţiei. Oficialul consideră că acest obiectiv poate fi atins chiar şi în faţa campioanei pentru că Pandurii nu au un complex CFR, ci clujenii au de doi ani complexul Pandurii.
Pandurii au plecat ieri dimineaţă la Mogoşoaia, acolo unde sunt cazaţi împreuncă cu adversarii de azi, CFR Cluj. În sferturile cupei Pandurii au avut parte la tragerea la sorţi de un adversar puternic, conjunctura nefiind în acest moment una favorabilă echipei din Târgu Jiu. Gorjenii vin după două victorii în campionat dar au avut parte anterior de numeroase frământări interne în vestiarul echipei, fapt ce a dus la trei excluderi din lot.
Au luat portar de la juniori
Sorin Cârţu a deplasat pentru meciul de cupă cu CFR un lot de 24 de jucători, singurul absent din lot fiind Robert Vancea care este accidentat. Probleme medicale acuză şi portarul Pedro Mingote care urmează să fie dus azi la o clinică pentru examene amănunţite, el acuzând o durere la umăr după meciul cu Steaua. Pentru a avea portar de rezervă la meciul din cupă, Sorin Cârţu a convocat în lot un junior de la grupa 1991, Robert Ologeanu, care are şansa de a fi cooptat pe banca echipei gorjene, în lotul de 18, la doar 18 ani. Pandurii vor rămâne complexul sportiv al FRF de la Mogoşoaia până vineri când se vor deplasa la Ploieşti pentru meciul cu CS Otopeni din campionat.
Obiectivul e finala
În ceea ce priveşte jocul de azi, optimismul nu a părăsit conducerea clubului care crede într-o victorie. Vicepreşedintele Viorel Temelescu a declarat aseară la Radio Târgu Jiu că echipa are ca obiectiv accederea în finala competiţiei. „Să nu uităm că am ajuns până în semifinalele cupei şi avem datoria să încercăm să mergem chiar mai departe pentru că obiectivul pe care l-am anunţat după tragerea la sorţi a fost finala cupei. În acest sezon avem un obiectiv de îndeplinit în campionat, respectiv să ne salvăm de la retrogradare şi să obţinem rezultate bune în campionat. Dar în acelaşi timp avem şi unul în cupă, avem obligaţia de a face o figură frumoasă şi în această competiţie paralelă, Cupa României, în care suntem şi noi angrenaţi şi dacă se poate să ajungem în finală.”
Şanse pentru Păcurar, Vasilache şi Pârvu
În ceea ce priveşte lotul folosit la meciul de azi cu CFR Cluj, este posibil ca jucătorii trimişi pe teren să fie alţii decât la jocurile din ultima săptămână, aceştia fiind destul de obosiţi şi probabil vor fi odihniţi. Viorel Temelescu a declarat aseară faptul că Sorin Cârţu va miza pe alţi jucători decât cei folosiţi la ultimele jocuri din campionat, dorind să dea o şansă şi celor care au evoluat mai puţin în acest retur: „Am discutat cu antrenorul Cârţu şi a spus că va alinia cu CFR o altă formaţie decât cea cu care ne-am obişnuit în campionat. Sorin Cârţu le-a cerut să joace acum în cupă acelor jucător care au evoluat mai puţin în camionat. Le-a cerut mai ales celor care i-au reproşat că nu i-a folosit pentru că i-a pedepsit uneori, cum ar fi Vasilache sau Păcurar ori Pârvu, să-i demonstreze jucând că de fapt el a greşit nefolosindu-i la meciurile din campionat. Ei au acum ocazia să-i demonstreze lui Sorin Cârţu că merită să facă parte din lot şi pe viitor. Eu mă aştept să demonstreze la acest meci că pot juca şi să treacă de CFR Cluj şi în acest mod să facă parte din echipă în continuare şi să rămână şi în sezonul viitor în lot.”Temelescu a mai precizat că nu se teme de CFR pentru că echipa din Târgu Jiu are două victorii în faţa clujenilor fiind convis că pot fi învinşi.
Distribuie
Trimite pe WhatsApp