Pandurii bate campioana

Pandurii Târgu Jiu bătut vineri, scor 2-1 (2-0), de campioana României CFR Cluj, într-un meci contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I. Golurile partidei au fost înscrise de Florin Stângă, în minutele 25 şi 45, şi Trică în minutul 58.

Pandurii a deschis scorul în minutul 25, când în urma unui "un-doi" între Iordache şi Piţurcă, primul a centrat, iar Stângă a reluat sub transversală din nouă metri lateral dreapta. În minutul 45, Piţurcăl-a driblat pe Cadu şi a centrat de pe partea stângă, iar acelaşi Florin Stângă a marcat de la circa zece metri în poarta lui Stăncioiu.

CFR a redus din diferenţă în minutul 58, când în urma unei centrări a lui Cristian Panin de pe partea dreaptă, Trică a înscris cu o lovitură de cap din şase metri pe lângă portarul Stanca.

În minutul 90+2, antrenorul formaţiei Pandurii, Sorin Cârţu, a fost trimis în tribune pentru proteste la adresa arbitrului Haţegan. La partida disputată pe Stadionul Municipal au asistat aproximativ 7.000 de spectatori.

Cârţu: Am câştigat de fiecare dată când am fost trimis în tribună

Antrenorul Sorin Cârţu a declarat, vineri seară, că era sigur că Pandurii va învinge CFR, scor 2-1, deoarece de fiecare dată când este trimis în tribună formaţia reuşeşte să se impună.

"Partida aceasta am fost sigur că o câştig, mai ales din minutul 89 când am fost dat afară pentru că de câte ori m-au dat afară am câştigat“, a spus antrenorul gorjenilor, care a mai fost trimis de două ori în tribună la ultimele meciuri.

Cârţu a recunoscut că „a stat cu inima în gât“ tot meciul. „Ne-am enervat, pentru că ne-au adus în situaţia de a avea atitudinile pe care le-am avut şi la protestele care au fost la sfârşit. Se întâmplă dar probabil că e şi ceva concertat la toată situaţia asta, pentru că te provoacă şi apar situaţii din acestea. Au fost nişte faze bune la acest meci şi goluri frumoase, păcat că arbitrii se implică. Ei nu trebuie să facă spectacol, ci doar să-l judece, spectacolul e făcut de jucători şi de antrenori. E lupta noastră şi trebuie să înţeleagă, dar nu vor. Iar cu arbitrul acesta am mai avut nişte clinciuri şi anul trecut la CFR când eram la Mioveni şi am pierdut destul de greu. CFR a avut atunci nişte ocazii pe care le-a făcut el şi probabil că avea aşa o reticenţă şi se aştepta aşa să ripostez şi el şi celălalt, Şovre", a declarat Cârţu.

Sorin Cârţu a afirmat că este foarte bucuros pentru rezultat, însă mai puţin de situaţia de la final. "Sunt bucuros de rezultat, mai puţin de situaţia care a apărut la sfârşit, dar aşa trăiesc eu jocul. Nu ştiu dacă nu convine cuiva, dar aşa trăiesc eu jocul şi nu mă pot schimba la vârsta de 53 de ani şi la atâţia ani de antrenorat. Important este că am făcut 20 de puncte acum. Noi am fost montaţi, asta a făcut diferenţa. Şi eu pe partea mea am gândit jocul bine, păcat că am primit gol pentru că nici acest gol nu trebuia luat pentru că Vancea nu m-a ascultat pentru că la situaţia asta de baloane laterale el trebuia să fie mereu cu ochii după Trică. I-am şi explicat care erau sarcinile lui. Eu am spus de la început că de el îmi e frică, pentru că are feelingul golului. Mai ales când a intrat în repriza a doua am ştiut că o să suferim din cauza lui", a menţionat Cârţu

Stângă, omul meciului

Florin Stângă a fost omul meciului în opinia lui Cârţu. "Stângă a fost omul meciului, când dai două goluri e normal, dar păcat că nu avem nici un premiu să-i dăm. Eu m-am ţinut de cuvânt când am promis că echipa nu va pierde acasă. Sper ca şi la sfârşitul campionatului să avem tot aşa un parcurs bun acasă. Suntem greu de bătut acasă, nu numai de CFR, ci de oricare altă echipă din România. La Târgu Jiu greu poate să ne mai bată cineva. Sunt jucători de aşa factură şi au o răutate în sensul bun al cuvântului. O să încercăm să transpunem această stare a lor şi la meciurile din deplasare şi poate că o să iese bine", a menţionat tehnicianul gorjenilor.

Trombetta: „Nu sunt mulţumit de echipa mea, de mine, de seara aceasta şi de rezultat“

Antrenorul Maurizio Trombetta a declarat, vineri seară, că nu este mulţumit de evoluţia echipei sale, CFR Cluj, dar nici de rezultatul partidei cu Pandurii. "Am intrat pe teren infatuaţi şi am fost previzibili. A fost un rezultatjust, s-a văzut că a fost 2-0 la un moment dat. E justificată victoria gazdelor după cum a mers jocul. La 2-1 am avut o bară dar la modul cum am abordat partida, Panduriia meritat victoria. Pandurii a arătat ca o echipă care ne poate pune în dificultate. Dar nu mă gândesc la Pandurii acum, mă gândesc la echipa mea. Şi nu sunt mulţumit de echipa mea, nu sunt mulţumit de mine şi nu sunt mulţumit de seara aceasta şi de acest rezultat", a spus Trombetta.

Pandurii Târgu Jiu: 1. Stanca - 14. Popete, 16. Rusu, 4. Chibulcutean, 6. Cardoso - 21. Stângă, 17. Vancea, 15. Ghindeanu, 8. Nalaţi (24. Murgan '55) - 30. Iordache (11. Orac '76), 28. Piţurcă (23. Raskovici '87). Antrenor: Sorin Cârţu.

CFR Cluj: 44. Stăncioiu - 4. Panin, 20. Cadu, 27. Galiassi, 33. Pereira - 8. Peralta (28. E. Kone '82), 31. Dani - 7. Dubarbier, 77. Deac (5. M. Jose '68), 19. Culio (10. Trică '46) - 17. Y. Kone. Antrenor: Maurizio Trombetta.

Cartonaşe galbene: Popete '57, Stângă 90+1 / Trică '49, Pereira '60, Cadu '90+4.

Partida a fost arbitrată de o brigadă avându-l la centru pe Ovidiu Haţegan, ajutat la cele două linii de Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe. Rezervă a fost Georgian Ionescu, în timp ce observatorii partidei au fost Florin Gâtejanu şi Cornel Sorescu.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: