Pandurii cer recuzarea lui Kovacs
• La propunerea lui Sorin Cârţu, arbitrul care l-a trimis din nou în tribună, pentru a doua oară în două săptămâni, va fi recuzat de clubul Pandurii
Propunerea antrenorului Sorin Cârţu de recuzare pe viitor a arbitrului Istvan Kovacs la meciurile echipei Pandurii, a găsit susţinere şi la conducerea clubului propriu, dar şi la alte cluburi din România. De acord cu propunerea antrenorului echipei gorjene este şi Universitatea Craiova, club care a avut probleme cu arbitrajele lui Kovacs în trecut. Preşedintele Marin Condescu a afirmat ieri că-l sprijină pe antrenorul echipei sale care a mai avut probleme din cauza arbitrului Istvan Kovacs şi atunci când se afla pe banca Daciei Mioveni. Oficialul de la Pandurii găseşte vinovată presa de creşterea cotei unui arbitru tânăr mai mult decât era cazul, dar la fel de vinovaţi îi găseşte pe preşedinţii de cluburi care nu sunt uniţi şi nu iau măsuri atunci când pot vota în Adunarea generală a FRF.
Marin Condescu şi-a amintit cu ocazia acestui meci arbitrat de Istvan Kovacs şi de partida de la Timişoara din sezonul trecut, când acelaşi central a trecut cu vederea mai multe durităţi ale timişorenilor, iar trei jucători de la Pandurii au ajuns la spital fără ca jucătorii care i-au accidentat să fie sancţionaţi: „În ceea ce îl priveşte pe centralul Kovacs, eu îmi aduc aminte de meciul nostru de la Timişoara, când ne-a fluierat tot el. Atunci am avut trei jucători care s-au dus în 10 minute la spital”.
Presa şi preşedinţii sunt vinovaţii
Fiind vorba de un arbitru tânăr, care a ajuns prea repede în arbitrajul de prima ligă, preşedintele Condescu consideră că Istvan Kovacs a fost ridicat mai ales de presă, după o prestaţie bună din supercupa României: „Trebuie să recunoaştem că mass-media este vinovată şi părtaşă la încurajarea acestui arbitru, pentru că se tot scrie că este un arbitru tânăr, care, după ce a arbitrat supercupa României, promite mult. Şi s-a văzut ce prominte!”
Marin Condescu a găsit şi alţi vinovaţi pentru situaţia de tolerare a acestor probleme de arbitraj, aceştia fiind conducătorii de cluburi care nu sunt uniţi şi nu iau măsuri atunci când au posibilitatea să o facă: „Preşedinţii de cluburi, de câte ori ne adunăm la Adunarea Generală la FRF, trecem cu vederea anumite lucruri şi, după aceea, după un an, toţi preşedinţii şi antrenorii suferim, fără să fim atenţi la aceste aspecte. Dacă un antrenor greşeşte este suspendat, este trimis în tribună, dacă un preşedinte de club, un patron îşi dă cu părerea despre un arbitraj sau anumite aspecte ale arbitrajului, imediat este suspendat şi i se dau nişte amenzi usturătoare. Pe când domnii arbitri, chiar dacă viciază un rezultat şi încasează bani, şi nu sunt puţini, pentru că am hotărât toţi să dăm un barem mai mare ca să arbitreze corect, nu păţesc nimic. Nu e nevoie să dea cinci la sută pentru gazde, dar vrem să vedem un arbitraj la care să ne uităm cu plăcere şi să nu avem ce reproşa”.
Kovacs a arbitrat cu tentă
Dacă nu a avut să-i reproşeze arbitrului Kovacs vicierea rezultatului la acest meci, preşedintele a apreciat că acesta a arbitrat cu tentă şi că l-a urmărit pe antrenorul Cârţu pentru a-l trimite din nou în tribună: „Ce a făcut la acest meci arbitrul Kovacs e cu tentă. În urmă cu două etape a fost arbitru de rezervă şi a pus ochii pe Sorin şi nu s-a lăsat până nu l-a trimis în tribună. Acum şi-a intrat în rol celălalt arbitru de rezervă de la Arad şi e clar că au căzut de acord înainte că trebuie să apeleze şi la astfel de lucruri şi din nou Sorin a fost trimis în tribună”.
Tehnicianul pandurilor a fost destul de vehement la adresa acestui arbitru şi a cerut imediat după meci să fie suspendat pentru ceea ce a făcut la acest joc: „El are ani câţi am eu ani de antrenorat şi vine el să mă dea afară- Nu mai pun că am jucat fotbal şi el vine la mine cu şmecherii din astea, pai te citesc cum ai călcat al doilea pas. Şi a venit aici cu acela şi cu acela să zică apoi că e meci de dificultate şi nu pot să-l suspende. Păi de ce să nu-l suspende- Dar dacă nu-l suspendă să nu mai arbitreze niciodată pe Pandurii. Pentru tot ce a făcut şi data trecută la meciul cu FC Vaslui”. Recidivist fiind, după ce a mai fost suspendat în urmă cu două etape, Sorin Cârţu va fi probabil suspendat două sau trei etape după ce Comisia de disciplină va analiza cele trecute în raportul de arbitraj.
Preşedintele Condescu consideră că Sorin Cârţu poate transmite indicaţii jucătorilor şi din tribună dacă va fi din nou suspendat la următoarele meciuri: „Chiar dacă Sorin va sta în tribună, el se pricepe şi din tribună să dea indicaţii şi cred că vom avea câştig de cauză în următoarele partide, dacă îl vor suspenda din nou”.