Elevă din Gorj, invitată să cânte în Italia
Andrada Făină, fiica lui Remus Făină, membru al formaţiei Triton de la Ţicleni, a câştigat trei premii importante la un concurs muzical ce s-a desfăşurat în Capitală. Este vorba despre Festivalul Bucharest in Music de la care Andrada a plecat cu premiul internaţional WAPA Italia, premiul Microfono D’Oro şi Premiul Special Award. În total, 40 de copii din mai multe ţări au intrat în competiţie, în urma unei preselecţii riguroase.
Au fost trei zile de concurs, timp în care concurenţii au putut să facă pregătiri. Andrada Făină a impresionat juriul cu piese de pop românesc şi pop internaţional.
Încântaţi de prestaţia sa, organizatorii au invitat-o pe Andrada să cânte în Italia. „Suntem foarte mândri de Andrada. A câştigat trei premii. Pentru că a câştigat premiul Microfono D’Oro, a primit invitaţia să cânte în data de 15 septembrie în Italia, la un concurs care este un fel de Sanremo al copiilor. Va cânta ca invitată de onoare”, a declarat Mirela Făină, mama Andradei.
Andrada are 13 ani şi este elevă în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială din Ţicleni. Tânăra participă la competiţii muzicale de aproape patru ani şi mereu se întoarce acasă cu câte un premiu.