Semifinală pierdută de micii dansatori din Polovragi
Participarea Ansamblului folcloric de copii din Polovragi „Cheile Oltețului”, în emisiunea „La Măruță”, s-a încheiat miercuri, după ce aceştia au fost învinşi în semifinala în care au avut concurenți din Tulcea.
Copii de la „Băbăianca”, din Babadag, i-au învins pe gorjeni prin numărul mai mare de voturi pe care le-au strâns, voturile fiind exprimate prin mesaje tip SMS.
Realizatorul emisiunii, gorjeanul Cătălin Măruță, chiar a remarcat că echipa învingătoare a avut de trei ori mai multe voturi decât cea care a pierdut, numărul total al voturilor exprimate ajungând la 20.000. Tulcenii au avut o susținere mai mare din partea celor care i-au urmărit, deşi şi polovrăgenii au încercat să îşi mobilizeze prietenii pe rețelele de socializare în vederea strângerii unui număr cât mai mare de voturi. Din păcate pentru ei, în finala de luni care va desemna cel mai bun ansamblu de copii din țară vor merge cei de la „Băbăianca”, participarea gorjenilor în semifinală fiind însă un bun prilej pentru aceştia de a-şi face cunoscut talentul şi meleagurile natale.
„Vă mulțumim din suflet pentru încrederea acordată prin voturile dumneavoastră. Mulțumim şi celorlalte ansambluri din Gorj că au fost alături de noi. Poate că nu am reuşit să ducem Gorjul în finală aşa cum ne-am propus, dar cu siguranță am câştigam mii de prieteni şi sperăm că am reprezentat cu mândrie Polovragiul, Gorjul şi Oltenia. Noi o sa ne continuam activitatea şi cu ajutorul lui Dumnezeu o să ducem tradiția gorjeană şi cea din mărginime cât de departe putem. Doamne ajută!”, a postat pe o reţea de socializare primarul din Polovragi, Gheorghe Epure.