Nu mai vor petreceri pe Insuliţă. „Multă mizerie şi disconfort”
Mai mulţi locatari din cartierul Bicaz al municipiului Târgu Jiu au făcut o petiţie către primărie în care solicită să fie schimbată locaţia pentru Zilele Oraşului şi Festivalul Berii. În adresa înaintată municipalităţii, localnicii se plâng de zgomotul de după miezul nopţii, mizeria pe care o lasă în urmă petrecăreţii şi mirosul de grătare. Solicitarea lor urmează să fie analizată de consilierii locali şi va fi luată o decizie.
Semnatarii acestei petiţii susţin că locuiesc într-un cartier unde sunt cele mai mari taxe şi impozite din Târgu Jiu şi că, în fiecare trimestru, achită primăriei câte 1.600 de lei. Localnicii din cartierul Bicaz susţin că Zilele Oraşului şi Festivalul Berii sunt organizate ilegal, aproape de casele lor.
„Ne sunt încălcate, în mod grav şi repetat, drepturile pe care le avem, prin organizarea celor două evenimente, în imediata apropiere a locuinţelor noastre. În toată această perioadă, familiile noastre, care în mare parte au în componenţă copii minori, sunt private de dreptul de a se odihni corespunzător dat fiind faptul că, în mod cu totul nelegal, evenimentele ce au loc includ şi spectacole de muzică desfăşurate la un volum cu mult peste limitele admise de către legislaţie”, se arată în solicitarea ajunsă pe masa autorităţilor locale.
Localnicii din Bicaz mai semnalează că tărăboiul de pe insuliţă nu se opreşte la ora 22:00, aşa cum prevede legea: „Timpii de desfăşurare a acestor evenimente depăşesc perioada stabilită de legislaţia în vigoare fără ca acest lucru să fie sesizat şi cu atât mai puţin cenzurat sau sancţionat. Deşi astfel de evenimente pot avea loc până la ora 22:00, în fiecare seară, ora finalizării oscilează între 23:00 şi 24:00, uneori chiar după ora 24:00”.
Deranjaţi de fumul de la grătare
Mai mult decât atât, semnatarii petiţiei au motivat solicitarea lor şi prin faptul că aerul din zonă devine irespirabil din cauza fumului de la grătare şi că petrecăreţii lasă multă mizerie în urma lor. Ba chiar aruncă resturi în curţile oamenilor. „Aceste evenimente lasă în urmă multă mizerie, disconfort extrem în rândul locuitorilor acestui cartier, o însemnată perioadă de timp după finalizarea acestor manifestări rămânând vizibile urme de urină provenită de la participanţii la aceste evenimente pe gardurile sau porţile proprietarilor, PET-uri sau hârtii aruncate în curţi. De asemenea, şapte zile cât au loc evenimentele, oxigenul este imposibil de inhalat, fiind un amestec de mirosuri provenite de la tarabele comercianţilor şi de la noxele eliberate de numărul extrem de mare al maşinilor care au acces în această zonă. La toate acestea, se adaugă praful, uneori ca un nor de ceaţă, de pe drumul amenajat între locuinţele de pe străzile Fraţii Buzeşti şi Jiu”, au mai semnalat locatarii din Bicaz.
Primăria caută soluţii
Consilierii municipali vor lua act, săptămâna viitoare, de solicitarea oamenilor. Autorităţile nu au decât să caute soluţii. „Știu de această solicitare. Este îndreptăţită. Va trebui să găsim o alternativă pentru că acel loc a avut această destinaţie de a organiza evenimente. E adevărat, creează un disconfort acolo, însă va trebui să vedem unde vom organiza aceste evenimente”, a declarat viceprimarul Adrian Tudor.