Nu mai fac descopertă din lipsă de personal

Foștii supraveghetori ai Complexului Energetic Oltenia recunosc în raportul de activitate pe primele șase luni ale anului că sunt nerealizări nu doar în ceea ce privește producția de cărbune, dar și la descopertă. Unul dintre motivele invocate este lipsa de personal.

Potrivit vechilor supraveghetori, o cauză este “lipsa de personal, care are ca rezultat funcționarea cu prioritate a excavatoarelor cu rotor din cărbune și mixt, fapt ce determină reducerea indicelui de normalitate sau, altfel spus, determină micșorarea unghiului general de taluz, a bermelor de siguranță și implicit blocajul treptelor inferioare purtătoare de lignit”.

În documentul citat mai sunt descrise și alte cauze, una fiind referitoare la lipsa exproprierilor. “Lipsa frontului de lucru pentru excavatoarele cu rotor din prima treaptă de lucru, datorită neachiziționării la timp a terenurilor agricole și silvice”, arată fostul Consiliu de Supraveghere.

Greva minerilor și ianuarie și ceața din primele două luni ale anului sunt alte motive care au dus la nerealizarea programului de descopertă. (A.A.)

Vizualizări: 5,341

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: