Nu mai fac contracte cu firme pentru deszăpezire. „Erau bani risipiți!”
Iernile sărace în zăpadă au determinat mulți primari să renunțe la contractele pentru deszăpezire pe care le făceau cu diverse firme. Au preferat să investească în propriile utilaje și să se gospodărească singuri.
Un astfel de exemplu este Primăria Drăguțești, din județul Gorj. Nu are, de ani buni, contracte cu vreo firmă pentru deszăpezire. A cumpărat utilaje cu bani europeni. Iarna le folosește să curețe străzile de zăpadă, în caz că ninge, iar în restul anului, face diverse lucrări prin comună.
Sărărița, lama, buldoexcavatorul, toate sunt conduse de angajați ai primăriei. Inclusiv edilul spune că dă o mână de ajutor în caz că ninge. „Ne mobilizăm toţi din primărie. Inclusiv eu merg cu tractorul de deszăpezit. Ne autogospodărim. E cea mai ieftină variantă. Un contract, dacă se face, trebuie să plăteşti contractul lunar. Noi consumăm doar motorină. E o diferenţă de la cer la pământ. Am făcut faţă în fiecare iarnă şi i-am ajutat şi pe alţii”, a spus primarul din Drăguțești, Ion Dumitru Popescu.
În Bengești-Ciocadia, aceeași situație. Primăria are însă un singur utilaj, dar se bazează pe sprijinul comunității în caz că va ninge mult.
„Avem oamenii la 416. Dacă e nevoie, îi scoatem şi pe dumnealor să ajute pentru la şcoli, la instituţii. Am gândit că nu trebuie să aruncăm banii degeaba să vină utilaje să stea în faţa primăriei şi să ia banii. Avem și un localnic care are utilaj și care nu ne ia bani dacă intervine, îi dăm doar motorina. Oamenii din comună ajută și ei cu lopata și așa facem economii la buget. Am economisit 60 de mii de lei și folosim banii să facem altceva în localitate”, a explicat primarul din Bengești-Ciocadia, Victor Geogia.
Oamenii din comună nu au nimic împotrivă. „Nici nu a mai nins la noi așa de mult, dar nu au fost probleme deloc nici când a fost zăpadă. Și noi ne facem la porți, pe uliță, nu am avut probleme. Sunt și oameni care au utilaje și ajută dacă e nevoie”, a spus un localnic. „Foarte bine cum face. Face economie la buget, și-așa nu sunt bani la primărie. Nu-i mai toacă și pentru deszăpezire degeaba că nu ninge”, a spus un alt localnic.
Cât privește stocul de nisip, autoritățile spun că vor cumpăra de la balastierele care își desfășoară activitatea pe raza localității.