Noul serviciu de Evidenţă a Persoanelor, la Ţicleni
Oraşul Ţicleni îşi schimbă arondarea pe linie de evidenţă a persoanelor de la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Târgu Cărbuneşti la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Ţicleni.
Hotărârea a fost luată de Consiliul Judeţean Gorj.
Începând cu data de miercuri, 19 aprilie 2023, îşi începe activitatea Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Ţicleni.
Persoanele domiciliate în oraşul Ţicleni, care au depus sau vor depune până pe data de marţi, 18 aprilie 2023, cereri pentru eliberarea actului de identitate la Serviciul de Evidenţă din Târgu Cărbuneşti, îşi vor ridica tot de la acest serviciu noile acte de identitate.